Masura omului. Pentru genialul Leonardo Da Vinci nu exista mistere nedezlegate
Pret de lista:
|
3900
|
Preț: |
3120 |
Reducere: |
780 lei (20%) |
- Carte in stoc la furnizor
- Livrare estimativă în 7 zile
- Preț promoțional valabil în limita stocului. Vezi regulament promoție.
Un caiet secret. O moarte inexplicabilă. Un geniu care, la o distanță de cinci secole, ne face complici la elucidarea unor mistere. Octombrie, 1493. Florenţa încă deplânge moartea lui Lorenzo Magnificul. Corăbiile lui Columb tocmai au ajuns în Lumea Nouă. Iar Milano trece printr-un proces de renaștere sub conducerea lui Ludovic Maurul.
Prin împrejurimile Castelului din Milano, poate fi zărit adesea un bărbat ciudat, în jur de 40 de ani, îmbrăcat în haine lungi de culoare roz, cu un chip liniștit, aidoma cuiva adâncit în propriile gânduri. Nu se atinge de carne și scrie de la dreapta la stânga. Se numește Leonardo da Vinci. Faima sa se întinde dincolo de Alpi, până la curtea regelui Carol al VIII-lea, ai cărui trimiși au fost însărcinaţi cu o misiune secretă, care îl privește pe Leonardo însuși. Când un bărbat este găsit mort în curtea Castelului, Ludovic Maurul îi cere ajutorul lui Leonardo da Vinci. Deși cadavrul nu prezintă urme de violenţă, moartea bărbatului este mai mult decât suspectă: zvonurile despre o boală nemaiîntâlnită sau explicaţiile superstiţioase trebuie risipite fără întârziere.
Un roman extraordinar, foarte bine documentat, străbătut de umor şi ironie, alcătuind portretul unui om care a explorat mai mult decât oricine fiecare domeniu al creativităţii. O călătorie prin care descoperim – astăzi, la fel de mult ca atunci – măsura fiecăruia dintre noi.
“Malvaldi descrie curiozitatea lui Leonardo, atenţia și dorinţa de a cunoaște totul. Dar romanul explorează și latura mai umană a protagonistului: idiosincraziile și confuzia sa; dragostea pentru îmbrăcămintea excentrică și plăcerea de a bârfi . Rezultatul este un portret extrem de bogat al unei personalităţi căreia i s-a atribuit mult prea adesea doar rolul de geniu și artist.” - L’Unionesarda
Marco Malvaldi s-a născut și locuiește în Pisa, unde și-a luat doctoratul în chimie la Scuola Normale Superiore. Este autorul romanelor din seria BarLume și a unor cărţi de popularizare a știinţei. Pentru romanele sale crime a fost recompensat cu Premiul Isola d’Elba și Premiul Castiglioncello. La cinci sute de ani de la moartea lui Leonardo da Vinci, Marco Malvaldi îmbină literatura, știinţa, istoria și intriga poliţistă pentru a readuce la viaţă figura uneia dintre marile personalităţi ale Renașterii.