Nume de cod: TURA. Dosarele Checquy, volumul I
Pret de lista:
|
549
|
Preț: |
3609 |
Reducere: |
1881 lei (34%) |
- Carte în stoc
- Livrare estimativă în 2 zile
- Preț promoțional valabil în limita stocului. Vezi regulament promoție.
„Trupul pe care-l porți a fost cândva al meu.”
Așa începe scrisoarea pe care Myfanwy Thomas o ține în mână atunci când se trezește într-un parc londonez înconjurată de cadavre care poartă mănuși din latex. Fără să aibă habar cine e, Myfanwy trebuie să urmeze instrucțiunile pe care i le-a lăsat fostul eu pentru a-și descoperi identitatea și a-i găsi pe agenții care vor s-o distrugă.
Curând află că e o Tură, un membru de rang înalt al unei organizații secrete numite Checquy, care se luptă cu numeroasele forțe supranaturale din Marea Britanie. De asemenea, descoperă că și ea posedă o abilitate rară, posibil letală.
În misiunea ei de a afla care membru din Checquy a trădat-o și de ce, Myfanwy întâlnește o persoană cu patru trupuri, o aristocrată care îi poate pătrunde în vise, o instituție secretă unde copiii sunt transformați în luptători letali și o conspirație mai mare decât și-ar fi putut închipui vreodată. Înțesat de personaje deopotrivă fascinante și fantastice, Nume de cod: Tura e un thriller ingenios, plin de suspans și umor, care marchează debutul ambițios al unui tânăr scriitor extrem de talentat.
„Impresionant! […] Umorul sec, răsturnările de situație surprinzătoare și intriga bine meșteșugită fac din acest roman un câștigător.” PUBLISHERS WEEKLY
„Absolut convingător și captivant – foarte bine gândit și adesea ilar. […] Până și acest critic istovit, care îmbătrânește și care suferă de deficit de atenție, a fost dat pe spate.” LEV GROSSMAN, autorul romanului Magicienii
„O combinație inedită de Harry Potter, Vânătorii de fantome și Războiul lumilor, acest roman e îndrăzneț și ingenios, plin de spori, mâzga și suspans – și are trei eroine cutezătoare (dintre care două împart același trup!).” KATHERINE NEVILLE, autoarea romanului The Fire
„Nume de cod: Tura are de toate – puteri secrete, organizații misterioase, cotloane întunecate, savanți excentrici și o rață care poate vedea viitorul. […] Vă spun cu mâna pe inimă că a trecut ceva timp de când nu m-am mai bucurat așa de un roman paranormal. […] Atât de bun e!” JAMES FLOYD KELLY