De la Les Noyers de l’Altenburg a lui André Malraux n-am citit ceva mai pasionant. Dacă Malraux ne antrena într-o aventură în antropologie care deschidea perspective misterioase asupra destinului omului (pornind de la ideea că fiecare civilizație își joacă destinul pe tipul de om de la care pleacă și pe care îl propune, prin cultura sa), Robert Lazu Kmita, în această uimitoare Insulă fără anotimpuri, ne propune o aventură a omului care derivă din posibilitățile ontologice neexplorate ale doctrinei nescrise a filosofiei lui Platon. Cartea lui Lazu este un roman al erudiției filosofice transformate în aventură pură. Tot ce se întâmplă în acest roman de aventuri ține însă de o altă aventură decât cea fizic-corporală, este aventura filosofică a omului, dacă omul nu s-ar fi limitat, în istoria pe care a ales-o, la corpul și la fizicul său, acceptând astfel să-și sărăcească propria tradiție filosofică de dimensiunea sa invizibilă. Or, anume acest invizibil ignorat e sursa vizibilității pe care noi, modernii, ne-am construit toată cunoașterea. Robert Lazu Kmita ne arată cum arăta o astfel de aventură cognitivă în invizibil. El ne propune, printr-un roman de aventuri de anticipație retro-proiectivă, testarea unei ipoteze filosofice tari: e vorba de așa-numita doctrină platonică nescrisă (ἄγραφα δόγματα), legată de Școala de studii platonice de la Tübingen și de nume precum Hans Joachim Krämer ori Giovanni Reale (pe care Lazu le-a frecventat intens). Romanul e scris în stilul epicii de aventuri ale căutării și cunoașterii pe care l-au format și șlefuit marii scriitori de anticipație ai secolului al XIX-lea, combinat cu nervul vizual și digitalizarea percepției care sunt tipice jocurilor pe calculator serioase ale secolului al XXI-lea – secolul despre care, vă amintiți, Malraux spunea că va fi religios sau nu va fi deloc. Ei bine, cartea lui Robert Lazu Kmita este o explorare spectaculoasă a acestei religiozități fără de care nu am mai putea fi nici ce am fost, nici ce suntem și nici ce, prin grația lui Dumnezeu, vom fi. H. -R. Patapievici