„Luzi este un poet creştin şi al materialităţii, doritor de deplina integrare în întrupările creaţiunii, în marile forme ale peisajului, în viaţa omenească şi în viaţă în general, în confruntarea dintre lumină şi umbră. Credibilitatea întregului rezidă într-o vastă orchestraţie a limbii, ultima expresie a codului literar al tradiţiei naţionale, o limbă care se desfăşoară într-un ritm alert, «in allegro».
Luzi pune în mişcare o strategie stilistică prin care semnele capătă mai multă relevanţă decât limba. De aici interogaţiile, liniuţele, parantezele în versurile în scară, alternanţa dintre litera cursivă şi cea dreaptă, toate modelând textul ca osmoză între cuvânt şi semn. Iar prezenţa interogaţiei îl face să fie şi prag, şi deschidere, în timp ce desele nexuri factice îi dau o tentă de oralitate.“ – STEFANO VERDINO

„Lexicul lui Luzi abundă în cuvinte inventate sau derivate, cu multe latinisme, sintaxa lui este deseori ambiguă sau chiar eliptică, polisemia etalează un subiectivism asumat, pe care uneori nu-l poţi descifra nici recurgând la abundenta exegeză dedicată operei sale, nici la numeroasele profesiuni de credinţă şi texte de autoexegeză în care poetul nu a fost deloc zgârcit în explicaţii.“ – DINU FLĂMÂND

Pe copertă: Telemaco Signorini, Santa Maria de’Bardi (detaliu)