Personajele iși spun poveștile, iși șoptesc dorurile și uneori iși așteapta mantuirea. Vor sa fie ințelese, iertate, au așteptari și dorințe. Traiesc drame și iși doresc iubirea. Sunt oameni obișnuiți care iși traiesc viața printre alți oameni obișnuiți.

Cartea vorbește despre emoțiile umane, reinventare și speranța, despre devenire, cautarea sinelui și efortul fiecaruia de a-și gasi locul intr-o lume aparent indiferenta. O cautare asidua, care pune la incercare și calește caractere, care duce la descoperirea pasiunilor și elibereaza.

„Fascinația iubirilor trecute...” este o carte despre oameni și societate, despre existența și lume, dar și despre cum fiecare iși poarta propria singuratate printre semenii sai, calauzit de dorințe mai mult sau mai puțin deșarte. Un roman psihologic, intre paginile caruia Daniela Simulescu contureaza personaje complexe, incrancenate in propriile aspirații, care oscileaza intre un ideal subiectiv, discutabil, și o realitate inșelatoare și difuza.

La prima vedere, ar putea parea ca autoarea ne așterne in fața o lume banala, a parveniților, populata de indivizi incarcați de ipocrizie, purtandu-ne prin universul psihologic și emoțional, atat de amanunțit și profund reliefat, al unor personaje avide de putere și de statut social, care nu au nicio reținere in a-i inșela pe ceilalți, fara a-și da seama ca, de fapt, se inșeala pe ele insele. Fiecare dintre aceste personaje pare ca iși are dreptatea lui și, in același timp, fiecare dintre ele totuși se afla intr-o eroare profunda, care il indeparteaza de lumina și il arunca in tenebrele unei existențe zbuciumate și nefericite, posedate de demoni ai remușcarii, ai ratacirilor printre amintiri și iluzii destramate, dar și egoista și plina de indiferența fața de ceilalți.

Și totuși, dincolo de a fi doar un roman care și-a propus sa confirme toate stereotipurile și prejudecațile negative cultivate in timp despre barbat și femeie, rasturnand imaginea ideatica a basmului clasic in care „prințul” iși intalnește „prințesa”, iar animus și anima realizeaza conjuncția unei totalitați spirituale aducatoare de fericire pana la adanci batraneți, cartea de fața vine sa surprinda complexitatea și imprevizibilitatea naturii umane, care poarta in ea o urma de divinitate, ce o poate calauzi, chiar și atunci cand totul pare pierdut, pe drumul catre lumina, care nu inseamna neaparat ascensiunea sociala, ci mai degraba ințelegerea și iertarea, fara de care nu ar fi posibila impacarea cu sine și cu ceilalți. Și, tot așa, in final, povestea croita de Daniela Simulescu vine sa ne releve un adevar prețios, și anume ca viața ofera fiecaruia experiențele de care are nevoie și pe care, mai mult sau mai puțin conștient, le cauta sub iluzia unui liber arbitru, a carui „voința” oscileaza permanent intre principiul placerii și cel al realitații, ambele cochetand, mai mult sau mai puțin șagalnic, cu ereditatea, zestrea genetica și, implicit, cu un anumit statut social, moștenit de protagonistul de referința.

Cartea de fața ne introduce in mijlocul unei povești sau, mai bine spus, al unor povești existențiale, care ne semnaleaza ca viața ni se desfașoara sub spectrul fatalitații faptului ca „dorințele ne inșeala, timpul ne tradeaza, iar moartea iși rade de grijile noastre. Viața inseamna chin!” , aratandu-ne totuși ca exista o cale catre izbavire, aceea de a asculta copilul din noi, fara a-i trada și perverti inocența, acea inocența care ne ajuta sa ne ințelegem pe noi și pe ceilalți, sa iertam, sa daruim și sa ne daruim.

Mihai-Bogdan MARIAN