Când Amintirile din Italia au fost compuse, autorul era foarte tânăr sau, mai bine, prea tânăr, și ele au însușirile și defectele cărților făcute înainte de 20 de ani. Dacă este într-însele o încredere naivă în puteri, atunce pentru întăia oară încercate, o spontaneitate caldă, pe care cineva o pierde, câștigând sau necâștigând alte însușiri mai solide, nimene nu vede mai bine astăzi decât cel care le-a scris altă dată, defectele de pătrundere, de adevăr, de gust, foarte adeseori. După mai mulți ani de esperiență și cugetare, autorul a înțeles că alegerea subiectelor nu determină greutatea operelor de artă, că un tablou religios "înfățișează altceva decât pe unul sau mai mulți sfinți, înfățișează acea putere creatoare, care se imprimă pe orișice alege artistul, când e mare. Evident, deci, că multe simpatii și antipatii de odată îi sunt cu des desăvârșire străine.

Acestea privesc felul de a vedea în artă, pe care-l manifestă Amintirile, soluția ușoară dată unor probleme foarte grele, de care nu se putea apropia cu izbândă, așa pregătit, cum era atuncea. În ceea ce privește forma, e tot atât de mare deosebire intre gustul de înainte și cel de astăzi. Sentimentalismul și poza erau la modă acum câțiva ani, precum sunt la modă și astăzi, și, fiindcă asupra tinerilor se ezercită mai mult influențile, și mai ales acele de care este vorba, Amintirile cad adeseori în sentimental sau se înțepenesc în poze, artistice, sceptice de alt fel, care sunt totdeauna cu desăvârșire condamnabile. Din acest sentimentalism face parte zugrăvirea Veneției după rețeta cunoscută, groaza regulamentară înaintea trecutului Republicii, melancolia plângătoare - e un oraș zidit pe apă ! - care nu reprezintă nici adevărul faptului, nici adevărul impresiei.