Educația reprezintă temelia formării personalității umane, fiind indispensabilă nu numai devenirii omului în sine, ci și societății. În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur declara admirativ că „nu este o artă mai mare ca aceasta”. Educația se dovedește a fi, într-adevăr, o artă, întrucât este creatoare. Ea nu creează însă lucruri materiale, ci operele ei sunt caracterele șlefuite, ca niște diamante, nu de mâna sculptorului, ci de mintea și inima educatorului.

Din acest punct de vedere, se înțelege că educația nu se reduce doar la transmiterea unor informații sau a unor abilități practice. Fără a le exclude pe acestea, educația presupune și altceva – sau mai ales altceva –, și anume: formarea personalității omului.

Acest rol formator și-l asumă, sau trebuie să și-l asume, Familia, Școala și Biserica. Importanța familiei în educarea celor mici în spiritul valorilor religios-morale este covârșitoare. Familia creștină, formată din bărbat, femeie și copii, constituie mediul cel mai potrivit pentru cultivarea dragostei, înțelegerii, bunei-cuviințe, blândeții și respectului față de ceilalți. În familie, copilul crește în comuniunea de credință și de iubire sfântă față de Dumnezeu, de părinți și de frați, valori care, o dată învățate în anii copilăriei, vor fi respectate, mai apoi, și în comunitate, în relațiile cu semenii.

Întrucât se au în vedere sufletele atât de sensibile ale tinerilor, se înțelege că educația presupune multă înțelepciune, răbdare și iubire. Astăzi, când societatea trece printr-o profundă criză spirituală și morală, este absolut necesar ca familia să fie clădită pe temelii solide, pe principii de viață care să izvorască din duhul Evangheliei. Tinerii care sunt educați în perspectiva iubirii infinite a lui Dumnezeu și a vieții veșnice nu se vor raporta niciodată la această lume ca la ultima realitate, nu-și vor alipi sufletul de cele materiale și nu vor face din dobândirea lor un scop în sine, înțelegând că mai important decât a avea și a stăpâni este a dărui și a se dărui.

Începută în Familie, educația continuă și se consolidează apoi în Școală, unde profesorii conlucrează cu părinții pentru a desăvârși această lucrare atât de importantă. Școala este cea care asigură cadrul optim desfășurării procesului educativ, îngrijindu-se ca tinerii să aibă parte de un program structurat, de resurse și metode adecvate specificului vârstei, particularităților și abilităților elevilor. Născută în tinda Bisericii, școala românească a reprezentat dintotdeauna un spațiu sacru, în care tinerii, îndrumați cu dragoste de către preot – care de multe ori le era și dascăl –, pătrundeau tainele abecedarului, dar și ale comuniunii cu Dumnezeu. Școala trebuie să-și continue și astăzi această vocație de a fi, cum spune Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, „un laborator sfânt, în care elevii se pot pregăti atât pentru viața din societatea umană terestră, cât și pentru viața și fericirea veșnică din Împărăția lui Dumnezeu”.

Înțelegând uriașa responsabilitate cu privire la educația tinerilor, de a cărei reușită depinde împlinirea lor ca oameni, dar și mântuirea lor și a noastră, Biserica a însoțit dintotdeauna Familia și Școala în demersul de formare a tinerelor generații în spiritul valorilor fundamentate pe credința Bisericii Ortodoxe și tradiția vie a poporului român.

Prin susținerea predării Religiei în școală, dar și prin colaborarea directă cu instituțiile de învățământ, Biserica promovează o educație sănătoasă, în care tinerilor să li se ofere, pe lângă formarea intelectuală, absolut necesară, și resursele spirituale care să îi ajute să crească duhovnicește. Profesorul de Religie este un misionar, care extinde lucrarea preotului din Biserică în școală. El însoțește pe tânăr, începând din școala primară și continuând cu gimnaziul și liceul, pe tot parcursul formării sale, ajutându-l mai întâi să-și deschidă sufletul lui Dumnezeu, iar mai apoi să-L cunoască și să-L iubească, să înțeleagă rostul vieții și frumusețea trăirii în comuniune de iubire cu Dumnezeu și cu semenii.

Implicarea Bisericii în educarea tinerilor nu se limitează numai la activitatea didactică din cadrul orelor de Religie, ci cuprinde o serie de manifestări extracurriculare, menite să pună în valoare entuziasmul tinerilor pentru cunoaștere, talentul, dăruirea și deschiderea lor față de cei din jur. Patriarhia Română desfășoară, începând din anul 2006, diferite programe și proiecte, precum: Hristos împărtășit copiilor, Alege Școala!, Copilul învață iubirea lui Hristos, Tinerii în Areopag. Dialoguri religios-culturale, Tinerii – solidari în fața suferinței, Pelerinajul – cale spre cunoaștere și întărire în credință ș.a. Prin toate aceste activități, se încearcă apropierea tinerilor de Biserică și cooptarea lor în viața de comunitate.

La nivelul parohiilor sunt organizate programe de tip after- school, pelerinaje și tabere de vară pentru tineri, ateliere educațional-recreative, cateheze săptămânale și conferințe duhovnicești pe diverse teme de spiritualitate. De asemenea, există o colaborare între parohie și școală, pentru participarea copiilor la programul liturgic al Bisericii, pentru spovedirea și împărtășirea lor cât mai deasă, pentru desfășurarea de activități artistice, muzicale sau sportive, care au menirea de a le cultiva tinerilor sentimentul comuniunii și al prieteniei, punându-i în relație vie și mărturisitoare cu cei din jur.

În cadrul Întâlnirii Tinerilor Ortodocși (ITO), care se organizează în fiecare an, adolescenți din diferite țări ortodoxe se adună împreună pentru a-și împărtăși preocupările comune, a se ruga și a da mărturie despre credința lor, fiind un exemplu pentru toți cei care doresc să-și manifeste, într-un mod cât se poate de deschis și sincer, iubirea față de Dumnezeu și de semeni.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și-a exprimat, în repetate rânduri, interesul pentru modul în care sunt crescute tinerele generații și pentru educarea acestora în spiritul valorilor tradiționale creștine ale poporului român. Lucrarea de față, care este o caldă și convingătoare pledoarie pentru educație, adună la un loc cuvântări și discursuri pe care Preafericirea Sa le-a rostit la diferite evenimente, în cadrul unor congrese, consfătuiri, întâlniri cu reprezentanți ai unor instituții de învățământ, precum și mesaje pe care le-a adresat elevilor și studenților la început de an școlar și la festivități de absolvire a studiilor.

Volumul este structurat în opt capitole. Primele două cuprind cuvântări care se referă la Misiunea Bisericii în educarea și cultivarea caracterelor religios-morale, prezentând totodată proiectele și programele educaționale desfășurate de Biserica Ortodoxă Română în acest sens. Discursurile evidențiază implicarea concretă a Bisericii în educația tinerilor, conlucrarea ei cu școala și cu factorii de decizie pentru cultivarea unor repere edificatoare pentru viață.

Capitolul al III-lea, intitulat Educarea copiilor – binecuvântare pentru familie, școală și societate, are în vedere grija față de cei mici, subliniind consecințele benefice pe care educația acestora – mai ales educația religioasă – le are pentru comunitate. În această secțiune se regăsesc și îndemnuri adresate elevilor, părinților și profesorilor, care sunt încurajați să lucreze împreună pentru un țel comun: progresul material și spiritual al viitoarelor generații.

Alte câteva cuvântări cu privire la chemarea tinerilor de a fi misionarii de mâine ai Bisericii alcătuiesc conținutul celui de-al IV-lea capitol. Pornind de la constatarea că tinerețea reprezintă vârsta căutărilor și a entuziasmului, aceste cuvântări dau mărturie despre lucrarea sfântă pe care tinerii educați în credința în Hristos pot să o aducă în Biserică și în societate.

Capitolele V și VI sunt dedicate învățământului românesc, respectiv orei de Religie. Izvorâte din convingerea că sufletul culturii este cultura sufletului, cuvântările reunite în aceste două capitole argumentează necesitatea fundamentării învățământului pe valorile religios-morale. În acest sens, predarea Religiei în sistemul de învățământ public devine un act de dreptate și o necesitate permanentă. Ora de Religie are menirea de a integra și a face aplicabile cunoștințele dobândite la celelalte discipline școlare, punându-le în relație cu aspirațiile omului spre bine, adevăr și frumos.

Capitolul al VII-lea, Școala teologică – lumină pentru tineri, tratează aspecte legate de învățământul teologic, atât seminarial, cât și universitar. Seminarul și facultatea, ca entități școlare de profil teologic, se străduiesc să fie un factor de echilibru care să ajute la formarea completă și armonioasă a ființei umane.

Ultimul capitol cuprinde o serie de comunicate de presă, care reprezintă Răspunsuri ale Patriarhiei Române la dezbateri mediatice difuzate prin intermediul Biroului de Presă al Patriarhiei Române. Acestea au în vedere, în primul rând, demersurile de susținere a predării Religiei în școală, necesitate impusă de natura însăși a unui popor eminamente religios.

Având în vedere importanța educației pentru om și societate și fiind conștienți de faptul că Biserica, prin întreaga sa lucrare, încearcă să ofere un cadru cât mai propice pentru formarea spirituală și morală a noilor generații, recomandăm cu căldură acest volum, nădăjduind că va fi de folos atât tinerilor preocupați de dezvoltarea lor intelectuală și spirituală, cât și profesorilor și părinților care îi însoțesc în acest demers.

Editura BASILICA