Această carte este o istorie literară sui-generis şi nu şi-a propus să înregistreze metodic producţia literară din perioada 1948-1989. Ea urmăreşte doar evoluţia fenomenului artistic românesc în condiţiile tragice ale unei societăţi opresive şi eforturile excepţionale ale scriitorilor români de a face să funcţioneze, cu cît mai puţine concesii, instituţia literaturii. Cartea, structurată în trei mari capitole, tratează cele cinci etape distincte în evoluţia literaturii în comunism. Prima perioadă – 1948-1953 – se încheie cu moartea lui Stalin; cea de-a doua, etapa destalinizării formale – 1953-1957 –, se termină violent odată cu Revoluția din Ungaria. A urmat o nouă etapă (1957-1964) de reîndoctrinare și de procese politice, care au semănat teroare printre intelectuali. Din 1964 s-a declanşat un proces de recuperare a literaturii române şi de refacere a experienţelor interbelice în perioada de liberalizare diversionistă, încheiată în 1971 cu tentativa lui Nicolae Ceauşescu de reîndoctrinare ideologică prin lansarea Tezelor din iulie. Ultima etapă, 1971-1989, se va încheia odată cu căderea comunismului.