Neologismele ( în limba greacă νεολογισμός („νέος“ [neos] = nou; „λόγος“ [logos] = cuvânt)) sunt cuvinte sau expresii nou apărute într-o limbă, fie prin preluarea din alte limbi, fie create prin mijloace proprii. Tot neologisme se consideră și cuvintele vechi care au căpătat un nou sens sau un nou mod de utilizare, ori expresiile care deși sunt formate din cuvinte mai vechi au primit un sens nou, independent. Neologismele sunt folosite în general pentru a numi concepte noi: invenții, fenomene nou descoperite, etc. Uneori noțiunile vechi care au suferit o schimbare semnificativă necesită folosirea unor neologisme pentru a le denumi.

Uneori neologismele trec printr-o etapă intermediară de barbarism în care sunt respinse de o parte din vorbitori ca fiind cuvinte inutile sau neadaptate morfologiei ori foneticii limbii. Evident, numai o parte din barbarismele de la un moment dat al evoluției limbii ajung să fie acceptate și să se integreze în lexic.

Nu întotdeauna funcția principală a neologismenlor constă în exprimarea unei noi semnificații. De multe ori, neologismele sunt folosite pentru a semnala ceva: apartenența la un anumit grup, modernitatea sau, pur și simplu, dorința de a atrage atenția. Aceste funcții pragmatice au dus la folosirea uneori excesivă a neologismelor în publicitate.

Cuvîntul neologism, azi intrat în uzul curent, a apărut în secolul al XVIII-lea și a fost la vremea respectivă el însuși un neologism. Termenul a fost inițial alcătuit în limba franceză sub forma néologisme (din neo- și logos: cuvânt nou) în anul 1734[1] urmat de formele néologique în 1754 și néologie în 1759.