Fiindcă există atît de multe biografii ale unor morţi, această carte trebuia să fie biografia unui viu. De pe urma ei, naratorul – cu aspiraţii de scriitor – urmăreşte să scoată nişte bani. Intenţia era ca publicul din România – mai ales cel tînăr, poate lipsit de modele, poate suprasaturat de „modele” – să afle povestea reuşitei lui Săndel. Dar, după o primă variantă scrisă pe baza a peste o mie de fotografii în care Săndel apare mai mult sau mai puţin, naratorul îşi dă seama c-a greşit abordarea şi-şi propune să plece pe urmele lui, din Lume în Nelume, pentru a-i cunoaşte pe oamenii cu care acesta s-a întîlnit şi locurile în care şi-a construit cariera; numai că apare problema de a face rost de bani pentru călătoriile de documentare, aşa că recurge la diverse metode, cum ar fi „cerşuiala” şi campania de strîngere de fonduri online, care însă se dovedesc a fi nişte eşecuri. Cu dezinvoltură şi umor, naratorul perseverează şi izbuteşte să ajungă în Africa (Casablanca şi Marrakech) şi în Asia Centrală, dar rămîne de văzut dacă, după încheierea călătoriilor, „cartea cu Săndel” va fi în continuare despre Săndel.