Cartea ce urmează este de mai multe ori atipică. Mai întâi este o carte vorbită, nu scrisă elaborată pe îndelete, cum sunt toate celelalte. În al doilea rând nu este în totalitate opera celui care semnează pe copertă şi, în mod sigur, el nu este nici unicul narator, nici personajul central al discursului. În fine, textul ca atare nu-i un discurs critic propriu–zis, este un dialog à battons rompus cu o scriitoare de origine română care trăieşte de multă vreme în Occident: un dialog care are, în fapt, ca obiect central un al treilea personaj (personajul absent), adevăratul erou al cărţii. Acesta este Marin Preda, dispărut în mai 1980.

Situaţie, cum se observă, complicată, neobişnuită, oricum, pentru mine. Ecuaţia acestui discurs intră mai degrabă într-un scenariu epic decât într-un scenariu critic: doi indivizi care se întâmplă să fie scriitori vorbesc despre un alt scriitor pe care ei l-au cunoscut în epoci şi din unghiuri diferite. Vorbind despre el, protagoniştii vorbesc, fatal, şi despre ei înşişi. Eu, mai puţin, interlocutoarea mea (Aurora Cornu), stimulată, încolţită, hărţuită de mine, vorbeşte mai mult, cum este de altfel normal... Autorul de pe copertă are, aici, o funcţie ingrată: este animatorul discuţiei, e reporterul indiscret, impertinent şi insistent; e cel care transformă, la urmă, convorbirea cordială într-o carte, suprimând repetiţiile, incongruităţile, inexactităţile discursului oral. Cartea vorbită devine, în cele din urmă, un text, oralităţile intră într-un scenariu scriptic, pe scurt: scriitura înghite şi îşi impune regulile asupra convorbirii libere şi amicale, dându-i oarecare ordine şi coerenţă. Se produce, astfel, o modificare importantă care periclitează statutul cărţii vorbite. Continui, totuşi, s-o numesc astfel pentru că, deşi suportă rigorile scriiturii, cartea pe care o propun cititorilor mei şi celor care-l preţuiesc pe Marin Preda păstrează în bună parte semnele oralităţii. Asta vrea să spună: improvizaţie, fragmentarism, repetiţii voluntare şi, mai ales involuntare, discontinuităţi, vorbe buruienoase, paranteze, fugi din subiect şi reveniri în subiect...

Eugen Simion