Clopotele pline de veselie începeau să bată, trimiţând mesajul armonic. Băteau, băteau agale. Trezeau zidirea adormită şi chemau pe cele cereşti şi pe cele pământeşti să se unească în sfinţitul şi luminosul locaş al bisericii ca să asculte şi să vadă unde S-a născut Hristos. Băteau clopotele în Lefkohori, iar sunetele alergau repede, în valuri, să cheme şi celelalte sate din împrejurimi, care şi ele la rândul lor binevoiau a răspunde cu aceleaşi dangăte de sărbătoare.
Era mare sărbătoare în noaptea aceasta pe pământ. De aceea şi cerul, vrând să ia parte la bucuria lui, a dat tot ce a fost mai bun. Mii de stele lucitoare licăreau pe boltă cu mândrie, odată o stea a fost cea
care le-a arătat calea magilor înţelepţi. Oare ai mai îndrăzni să stai într-o noapte ca aceasta în pat şi să nu zbori ca o pasăre uşoară, să alergi precum păstorii cei simpli, să vezi şi să te închini dumnezeiescului prunc înfăşat, culcat în iesle?