„Sfârşitul celui de Al Doilea Război Mondial a deschis calea procesului de sovietizare a României. Dacă pentru o parte a teritoriului românesc (nordul Bucovinei, Basarabia şi ţinutul Herţa), inclus arbitrar în componenţa URSS, acest lucru însemna, în fapt, reluarea comunizării întrerupte de campania militară din 1941, cea mai mare parte a ţării urma să cunoască pentru prima dată efectele imediate ale întreţinerii trupelor sovietice şi, treptat, pe cele ale impunerii modelului sovietic de administrare.

Unul dintre efectele includerii a ceea ce mai rămăsese din România în lagărul socialist a fost foametea în masă, instalată mai ales în estul, nord-estul şi sudul ţării, cu primele victime în anul 1946. Pe fondul condiţiilor meteorologice nefavorabile şi al reacţiei tardive a noilor autorităţi, atât în ceea ce priveşte demersurile interne, cât şi cele externe, criza alimentară se transforma în ritm galopant în catastrofă umanitară. Acesta este punctul de plecare cronologic şi politic al volumului „Rädda Barnen şi Securitatea: documente româno-suedeze”, care se ocupă de un episod important, aproape necunoscut, al relaţiilor româno-suedeze.

Prezentând unele acţiuni ale autorităţilor de combatere a foametei, cercetătorul Florian Banu menţiona în articolul „Calamităţi ale secolului al XX-lea: foametea care a devastat Moldova în 1946-1947” că aprofundarea cercetărilor de arhivă urmează să ne edifice dacă ineficienţa a fost premeditată sau a fost rezultatul incapacităţii, nepăsării şi lăcomiei. Documentele încluse în tomul cu numărul cincisprezece din seria Afaceri Orientale sunt în favoarea caracterului premeditat al acţiunilor şi inacţiunilor regimului democrat-popular de la Bucureşti.

Prin acţiune şi inacţiune, după modelul sovietic al utilizării înfometării ca instrument politic, pe care l-am relevat în primele volume din colecţia noastră şi sintetizat în „Imperiul foamei”, liderii comunişti români, impuşi sau manipulaţi de Kremlin, au contribuit la instalarea foametei în masă şi la aprofundarea efectelor acesteia sau, astfel cum rezultă din culegerea de faţă, au limitat, întrerupt sau blocat acţiunea umanitară externă, inclusiv pe cea suedeză – una dintre cele mai importante şi eficiente.