Flavius Maxim re-construieşte o lume. Din revoltă, din umbre şi tristeţi. Contrastul între copilăria fericit㠖 una dintre temele favorite ale propagandei din timpul comunismului – şi realitatea lipsită de bucurie, ternă, generează un spaţiu contrautopic puternic impregnat de apăsare şi de notele de gri ale lipsei de speranţă. „Strigătul” lui Flavius Maxim caută să exorcizeze răul, dar cheamă şi umanitatea pierdută. Mijloacele de expresie aparent puţine, trimiţând la tendinţele uniformizatoare ale acelei epoci, ca şi tăietura frazei, brută adesea, frizează anti-poeticul, iar dacă se va vorbi, la un moment dat, despre un post-expresionism în poezia noastră actuală, atunci numele acestui debutant cu voce aparte, care îşi infuzează versurile cu artificii din arsenalul avangardiştilor, nu va putea fi ocolit.

Radu Voinescu