“Am scris acum, în toamna vieții, o carte pe care aș fi vrut s-o pot citi ca adolescent. O carte dedicată fiicei mele, în încercarea de a transmite mai departe câteva frânturi din esența unui tip uman în pericol de extincție. Amestec eterogen de uleiuri aspre, acuarele suave și tușe apăsate în cărbune, acest caiet cu schițe de portret al unui ideal subiectiv încearcă să creioneze discret, dar sper convingător, profilul unui mod de viață particular, menit să poată îmbrățișa absolutul cu firesc. O carte cu suflet, scrisă din suflet: plină de emoție și patetism, perorează doar aparent paradoxal împotriva abuzului ipocrit de emoție și patetism în pragmatismul lumii de azi. Deși pare o colecție de eseuri disparate, o citire atentă va revela construcția unitară - un roman sui-generis, cu posibil happy-end, în care eroul (cititorul cu luare aminte) poate sfârși în posesia unui dram de fericire.” Mircea Ghidarcea