Cartea de față e o suită liberă de fișe epice - notații pline de culoare și forță evocatoare, lipsite de preocuparea pentru individualizare sau tipologie, cu personaje-pretext pentru o atmosferă sufletească ce se vădește a fi proiecția unui eu fără nume.

Toată proza lui Sorin Titel tinde irepresibil spre imperfectul etern al amintirii. Fiecare povestire în parte, dacă nu se confundă cu o retrospectivă, este o așteptare a ei înfiorată de plăcere. Ceea ce la mulți autori este prezență întâmplătoare, necesitate funcțională sau simplu mod de a fi, într-un cuvânt - obișnuință, la el este dorință vie, privilegiu, tensiune nesfârșită. [...]

Farmecul prozelor lui Sorin Titel trebuie însă căutat dincolo de paginile scrise, în ceea ce acestea provoacă prin eșec.

Pentru el acuitatea observației se confundă cu acuitatea memoriei și ambiția sa este „actualizarea” integrală.

Nu-i lipsește însă conștiința că rămâne ceva imposibil de recuperat, ceva nespus și de nespus, ceva obiectiv misterios. Așa se face că sentimentul dominant al prozei lui îl constituie o tânjire vagă, o tristețe decentă, o aureolă fără speranță.

Privit în ansamblul creației sale, Valsuri nobile și sentimentale e un titlu nu atât ironic, cât nostalgic sau poate chiar optativ.

Mircea MARTIN