În contextul sărbătoririi a celor 100 de ani de la deschiderea lucrărilor conferinţei, volumul de faţă îşi propune să reconstituie, pe baza documentelor şi a informaţiilor istorice, demersurile întreprinse de România pentru recunoaşterea internaţională a momentului istoric de la Alba Iulia, precum şi elementele care au contribuit la consolidarea unei conştiinţe naţionale comune. Totodată, doreşte să aducă în actualitate fragmente din trecutul Transilvaniei şi al Clujului.

Volumul este structurat în trei arii tematice, care urmăresc să dezvolte problematica dinspre un cadru general spre unul particular. Prima arie porneşte de la premisa că Europa anului 1919 îşi revenea după un război care i-a spulberat sistemul de valori construit de-a lungul a mai multor veacuri. Cei patru ani de conflict au reuşit să şteargă pentru totdeauna încrederea acumulată pe scena politică de marile puteri europene aflate pe culmile dominaţiei mondiale. Conferinţa de Pace de la Paris marchează sfârşitul marilor imperii. Pe cenuşa acestor se formează noi state, în baza principiilor enunţate de marii oameni politici ai vremii, ceea ce determină schimbarea de paradigmă în relaţiile internaţionale, punându-se accent pe diplomaţie. (…)

Volumul îşi propune să aducă aspecte lămuritoare cititorilor interesaţi de aportul pe care l-a adus Conferinţa de Pace de la Paris istoriei naţionale, dar şi să reprezinte un instrument de lucru util studenţilor facultăţilor de istorie şi publicului avizat.

Coordonatorii