Dacă consider întreaga cunoaştere a raţiunii pure şi speculative în totalitate ca pe un edificiu, a cărui idee cel puţin o avem în noi, atunci eu pot spune: în Teoria transcendentală a elementelor am evaluat materialele de construcţie şi am determinat, pentru ce fel de edificiu, pentru ce înălţime şi soliditate ajunge el. Desigur s-a întâmplat, că, deşi aveam în vedere un turn, care trebuia să ajungă până la cer, provizia de materiale a ajuns totuşi numai pentru o casă de locuit care, pentru preocupările noastre în planul experienţei era destul de spaţioasă şi suficient de înaltă, spre a o cuprinde dintr-o privire; însă acea întreprindere temerară trebuia să eşueze din lipsa materialelor, chiar fără să mai punem la socoteală şi confuzia de limbaj, care trebuia inevitabil să îi dezbine pe muncitori asupra planului şi să îi răspândească în toată lumea, pentru ca fiecare, să construiască în particular, după planul său deosebit. Acum noi nu avem de-a face atât cu materialele, cât mai degrabă cu planul şi, avertizaţi fiind, să nu ne hazardăm orbeşte într-un proiect după plac, care probabil ar putea depăşi facultăţile noastre în întregime, totuşi deopotrivă neputând renunţa pe deplin la construirea unei locuinţe solide, să facem devizul pentru o clădire în raport cu provizia, care ne este dată şi care este potrivită totodată trebuinţei noastre”.

Immanuel Kant