Sanda Golopenția, absolventă a Universității din București, a lucrat la Institutul de Cercetări Etnologice și Dialectale până în anul 1980, când a emigrat în SUA. În prezent este profesor emerit al Universității Brown, unde a predat între 1981 și 2010. A publicat 44 volume de lingvistică, semiotică literară, antropologie, sociologie, proze scurte, eseuri și peste 200 de studii (apărute în SUA, Franța, România, Italia, Belgia, Portugalia, Spania, Africa de Sud și Mexic). Doctor honoris causa al Universității de Nord/Baia Mare (2007), al Universității de Vest/Timișoara (2014) și al Universității „Apollonia”/ Iași (2016) *** Volumul debutează prin secțiunea „Teatru și epocă”, dedicată evoluției teatrului francez în trei momente caracteristice: Belle Époque, anii întunecați ai Ocupației și ultimele decenii ale secolului XX. Urmează secțiunile „Didascalii”, „Replici” și „Personaj”, în care atenția se concentrează asupra textului teatral. În prima, propun o teorie de ansamblu a didascaliilor (cunoscute în parte și sub numele de indicații scenice), arătând că ele compun osatura piesei de teatru, cadrul în care se inserează replicile și se efectuează scrierea ei tabulară caracteristică. Secțiunea „Replici” a devenit posibilă prin elaborarea unei teorii pragmatice a vorbirii, a tăcerii și a intersubiectivității în teatru. Secțiunea „Personaj” oferă, între altele, o incursiune în modificările pe care le cunoaște personajul matern în teatrul contemporan scris de femei și prezentarea unui plan de introducere în proiectul electronic DRAMA a textelor teatrale, etichetate în raport cu personajele pe care le conțin. Ultima secțiune, „Impromptu-ul teatral”, abordează spectacolul în criză de text, fără intrigă și fără personaje, ideea generală fiind aceea că, după Impromptu-ul de la Versailles al lui Molière alături de nenumăratele improvizații, a apărut și s-a dezvoltat treptat, în teatrul francez și în alte tradiții teatrale, o specie teatrală nouă cu elemente de structură stabilizate implicit. Sanda Golopenția