Viețile noastre sunt în cântecele noastre. Poate Dumnezeu să tune, să fulgere, să ne trimită furtuna… Pentru cât timp? O zi, două, trei... Dacă toate astea au să moară vreodată? Poate. Dar noi am umblat prin lume. Am respirat aer curat.

— caliu

Cuvânt înainte

Ziua miroase mai bine pe Pământ

Această carte nu e făcută să epateze. Nu se vrea exhaustivă, nu e o monografie și cu atât mai puțin un studiu antropologic. Nu polemizează pe o temă etern la modă (ţiganii şi formele lor de expresie artistică), nici nu vine să „umple un gol“, exceptând faptul că nu se cunosc alte scrieri dedicate Tarafului de Haïdouks adunate într‑un volum, dar vede îndeajuns încât să lege lucrurile între ele. În consecinţă, simte.

Această carte împrumută într‑o măsură decentă din spiritul celor despre care vorbeşte. Cu bune şi mai puţin înţelese. De aceea ar putea fi inegală ca ritm şi incompletă ca informaţie. Aceşti oameni au văzut multe şi au fost văzuți de mulți. Mulţi veniţi, prea puţini chemaţi, însă. Asta i‑a făcut zgârciţi la vorbă. Mai degrabă dispuşi să te instige în a le completa tu spusele, decât să ducă până la capăt ceea ce ei au aflat.

Altfel, cui folosește cartea de față? Fără îndoială celor care‑i cunosc, dar nu i‑au văzut în acest fel. Da, e o poză în mişcare, văzută de aproape. Uneori atât de aproape, că nu ți‑ai putea da seama dacă nu cumva e acelaşi personaj în mai multe ipostaze.

Am vorbit doar cu cei pe care i‑am cunoscut. Pe ceilalţi, adică pe Marin P. Manole (acordeon), pe Ion Tănase (ţambal) şi pe Viorel Vlad (bas) îi pomenesc acum şi spun despre ei că sunt oameni buni, la fel de buni şi plini de talent ca toți ceilalți. Doar că n‑am reuşit să ajung la ei. Să mă ierte pentru asta.