” Ceea ce e cuprins în aceste pagini nu este o autobiografie, deÈ™i are multe elemente din viaÈ›a personală. Nu este o spovedanie, deÈ™i tot ce voi spune va fi sincer È™i adevărat. Nu este o încercare de conciliere cu viaÈ›a deÈ™i eu È™i viaÈ›a avem câteva lucruri de lămurit înainte de a ne despărÈ›i. Nu este o încercare de împăcare cu mine pentru că de când mă ÅŸtiu, am trăit în armonie cu mine însămi. Nu este o clarificare a relaÈ›iilor mele cu cei din jur, deÈ™i pot spune ca È™i Ortega y Gasset că „nu mă pricep să trăiesc decât cu socotelile foarte clare”.

(…)

Știu că viaÈ›a e un drum cu sens unic, fie el È™i „autostradă”, totuÈ™i m-am întrebat uneori dacă aÈ™ proceda altfel decât până acum în cazul în care, aÈ™a cum spunea Gabriel Garcia Marquez, „Dumnezeu mi-ar mai da o bucată de viață”. Fără îndoială, nu. AÈ™ alege cu siguranță, acelaÈ™i drum drept, în lumină, în pace cu mine însămi È™i aÈ™ alege mereu libertatea de a fi cine sunt.

Da, am visat È™i am dus visul până la limita imposibilului. A unui imposibil individual. A fost o utopie? De ce ar fi o utopie apărarea unui interes general? Doar pentru că atâÈ›ia alÈ›ii procedează altfel? Sigur că puteam proceda ca acei „alÈ›ii”. Mai ales în acele funcÈ›ii aÈ™ fi avut posibilitatea să mă bucur de privilegii, să-mi fac „relaÈ›ii”, să mă relaxez, să fac È™i mult „turism”… Ca È™i „alÈ›ii”.

AÈ™ fi avut posibilitatea să-i las pe subordonaÈ›i să ia hotărârile importante sau să-È™i asume răspunderile juridice. Să semneze ei în locul meu ceea ce nu era legal sau apreciam că nu e în interesul nostru ori că intră în conflict cu convingerile mele. Mi-ar fi fost mult mai comod. Și, probabil, mi-aÈ™ fi dus ambele mandate la bun sfârÈ™it, fără probleme. N-am făcut-o niciodată, mai întâi pentru că aceste fapte ar fi fost incompatibile cu educaÈ›ia mea, apoi, pentru că am avut convingerea că asta e raÈ›iunea de a exista a unui È™ef. Să ia hotărâri È™i să-È™i asume răspunderea. Am crezut că acesta e rolul meu, misiunea mea, datoria mea. Da, am sperat până È™i atunci când realitatea mă contrazicea.
Credeam că nu se poate ca ceilalÈ›i din jur să nu-È™i dea seama, fie È™i în ultimul moment, ca mintea „românului” care vine, dacă vine, cam târziu, că trebuie să ne unim eforturile.

Da, am vrut. Pentru că pe timpul misiunilor internaÈ›ionale i-am văzut pe atâÈ›ia alÈ›ii lucrând, colaborând cu succes în îndeplinirea obiectivelor propuse È™i am vrut ca, împreună, să facem să fie posibil È™i la noi. Da, am făcut tot ce am putut. Pentru că mi-aÈ™ fi dorit atât de mult să reuÈ™im…
Da, am „ars”.

Privind înapoi la propria carieră, văd că n-am urcat în ritm ameÈ›itor. Nu m-am cățărat uÈ™or pe scara ierarhică, n-am evitat etape, nu am sărit peste trepte obligatorii. Am urcat încet, forÈ›ându-mi deseori limitele biologice, cu muncă, uneori până la uitarea de sine, perseverență, studiu, trudă, sacrificiu, eforturi, renunțări.
Toate acestea presărate uneori È™i cu eÈ™ecuri. Dar viaÈ›a m-a răsplătit, pentru că, din punctul meu de vedere, am reuÈ™it.”

Fragment, Am ars – Între vis È™i realitate, Floarea Șerban, General Maior de Armată