Referențială pentru tâlcuirea la zi a realităților sud-dunărene, lucrarea lui Gheorghiță Ciocioi livrează realitatea vie, proaspătă, nealterată de locurile comune, necontaminată de radiațiile remanente (și toxice) ale nesfârșitelor conflicte balcanice. Este, dacă vreți, o lectură aplicată, în 3D. Adică exact în viul vieții, care bate orice film documentar. Tot ceea ce descrie autorul în carte este perfect real, perfect congruent cu ideea de hagealâc (adică de pelerinaj), pe deplin justificat ca abordare, chiar și când e critică; dar scrisul lui e și dătător de speranță întemeiată că lumea asta, așa balcanică, așa frământată și blamată cum e ea, exprimă un rezervor de optimism care are ca sursă directă harul.
Nu afirm că în alte părți ale creștinătății, stabile și bogate, civilizate și culturalizate, harul lipsește. Nu, nici vorbă! Doar că e mai retras, mai sfios, mai pus în umbră de realizările omului. Aici, în Balcani, balada Meșterului Manole reglează lucrurile. Dar nu spre disperare, nu spre deznădejde, ci doar spre atenționare și smerire.