Atunci cand nu este ignorata, distincția dintre reguli și standarde este subestimata, atat in doctrina, cat și in practica dreptului din Romania.

Regulile sunt norme care fixeaza o conduita determinata ex ante, facil de ințeles, predictibila și administrabila; standardele impun destinatarilor normei conduite determinabile, mai dificil de configurat, cu un potențial de determinare ex post imprevizibila și discreționara. Așadar, spre deosebire de reguli, standardele reprezinta norme care acționeaza in zone ale comportamentului in care dezvoltarile de conduita, așa-numitele standards of conduct, trebuie sa fie realizate nu prin conformarea literala la un anumit comportament determinat, ci, mai degraba, prin punerea in balanța, in lumina circumstanțelor concrete, a intereselor in conflict, urmata de alegerea acelei conduite, adecvate prescripției standard, care este impusa de context. Standardele sunt utilizate in ariile in care regulile care prescriu comportamente precise, fie ele pozitive sau negative, nu sunt nici viabile (intrucat circumstanțele de fapt nu pot fi exhaustiv anticipate) și nici utile (pentru ca efectul respectarii unui comportament strict determinat nu este univoc benefic). Opțiunea legiuitorului intre reguli și standarde ar trebui sa opereze in funcție de modul in care conduita prescrisa și consecințele ei trebuie sau pot sa fie determinate in mod anticipat intr-un context dat. In cazul standardelor, comportamentul concret va trebui decis de catre destinatarul normei, neputand fi dedus univoc din conținutul acesteia: standardele nu presupun o simpla conformare la norma, ci un proces decizional prealabil conformarii, sub forma unei judecați prudențiale, care are ca scop identificarea conduitei concrete conforme standardului. Neconformarea la standard poate sa apara, in acest context, nu numai ca rezultat al neconformarii voluntare la norma, ci și ca efect al unei erori de apreciere a conformitații conduitei cu standardul.

In caz de litigiu, conformarea la standarde va fi stabilita de judecator ex post, pe baza așa-numitelor standards of review. Raspunzand la intrebarea privind valorile sau interesele aflate in conflict care trebuie protejate cu precadere, judecatorul valideaza (a se citi: creeaza) ex post conduite, pe care ulterior destinatarii standardului le pot utiliza ca indicatori care servesc la anticiparea comportamentului pe care standardul il pretinde. In acest mod, conținutul ideal al standardului, avut in vedere de legislator, va fi substituit de un conținut concret, creat pe cale jurisprudențiala. Trebuie remarcat, in acest context, riscul pe care și-l asuma legiuitorul instituind standarde, și nu reguli: deturnarea judiciara a conținutului standardului. Deși premisa de la care pleaca legea in instituirea standardului este perfecta identitate dintre conținutul sau legal și conținutul sau judiciar, aceasta premisa se dovedește adeseori nerealista. Rezultatele jurisprudențiale ale aplicarii standardelor pot conține devieri de la conduita cuprinsa in standard, care depașesc limitele marjei de manevra pe care o implica in sine un standard, din cauza tendinței de suprasimplificare a mecanismului instituit prin norma sau a ignorarii rațiunilor economice din spatele normei.

* * *

Sensul perechii reguli – standarde nu e unul dihotomic, ci al unui continuum in care granița nu este intotdeauna ușor de trasat. Natura de multe ori difuza a limitei dintre reguli și standarde explica, spre exemplu, rigoarea variabila cu care este intai determinata, apoi impusa conduita stabilita prin clauzele contractuale, privite ca norme private. Profesionistul care controleaza conținutul unui contract poate sa stipuleze clauze care impun cocontractantului conduite strict determinate, sub forma unor reguli, și poate, subsecvent, sa-și exercite discreționar puterea de a renunța la aplicarea lor sau de a le limita efectele, ca și cum conduita prescrisa ar imbraca forma unui standard care implica o marja de apreciere. Aceasta pentru ca, intr-un contract, regulile sunt invocate atunci cand beneficiarul lor pretinde ca nu are alternative; cel care are puterea intr-o anumita situație o poate arata tocmai pentru ca poate nega ca o are. Mai ales in contractele care presupun cooperare, existența unei reguli ii permite parții contractante dominante (sau celei in favoarea careia este recunoscuta) sa o implementeze sub forma unui standard, atunci cand dorește, caci existența unui standard (ori, in acest caz, implementarea unei reguli sub forma unui standard) ii permite sa faca concesii fara sa para ca face compromisuri.

* * *

In afaceri, diversitatea scenariilor factuale face ca stabilirea conduitei optime sa depinda de circumstanțe atat de complexe și diferite in materialitatea lor, incat standardele de conduita flexibile sunt in mod frecvent preferabile unei reguli rigide. Complexitatea deciziilor de afaceri, care rareori privesc chestiuni simple, univoce, constituind, dimpotriva, judecați prudențiale de alegere diligenta intre un anumit numar de alternative plauzibile, impune cu atat mai mult opțiunea pentru standarde, pentru ca determinarea unei conduite pe calea regulilor ar fi materialmente imposibila și, oricum, inadecvata.

* * *

Numarul de fața al Revistei Romane de Drept Privat este construit pe baza intervențiilor prezentate la cea de-a opta ediție a Conferinței Naționale de Drept Comercial (Timișoara, 15-16 iunie 2018), eveniment organizat de Facultatea de Drept din cadrul Universitații de Vest din Timișoara, prin Centrul pentru Dreptul Afacerilor Timișoara, in colaborare cu Facultatea de Drept din cadrul Universitații Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, prin Centre for Company Law and Corporate Governance. Dezbaterile circumscrise temei Decizia de afaceri: legalitate, oportunitate, eficacitate au dovedit conexiuni cu distincția dintre reguli și standarde, așa incat volumul integreaza cele doua perspective ale analizei juridice a deciziilor de afaceri, sub titlul Decizia de afaceri: reguli vs. standarde, legalitate vs. oportunitate, și largește aria contributorilor, pentru a permite și altor voci importante din dreptul privat sa discute in genere sau in specie pe marginea acestor subiecte.

Le adresez mulțumiri profesorului Valeriu Stoica, pentru generoasa invitație de a gazdui in paginile Revistei Romane de Drept Privat aceste studii; autorilor, pentru aportul sine qua non la materializarea acestei idei; redactorului revistei, Cristina Nicolai, pentru contribuția decisiva la organizarea acestei intreprinderi. Toate acestea ma indatoreaza.

Prof. univ. dr. Lucian Bercea

Universitatea de Vest din Timișoara