Sabino Chialà (n. 1968)
Monah la mănăstirea Bose, teolog și biblist italian, siriacist și orientalist remarcabil, specialist în scrierile apocrife creștine (Libro delle parabole di Enoc, Paideia, 2007) și în literatura primelor secole ale creștinismului, s-a ocupat în mod deosebit de Părinții pustiei și de spiritualitatea monastică răsăriteană (La vita spirituale nei Padri del Deserto, Trapani, 2006), și mai ales de Avva Isaac Sirul, din ale cărui scrieri a tradus și editat în limba italiană (Isacco di Ninive. Un’umile speranza, Qiqajon, 1999; Isacco di Ninive. Terza Collezione, Leuven, 2011) și căruia îi dedică o impresionantă monografie, tradusă de curând și în limba română (Isaac Sirianul – asceză singuratică și milă fără de sfârșit, Deisis, 2012).
A studiat la Universitatea din Torino și la Universitatea Catolică din Louvain-la-Neuve și este membru al Academiei Ambroziene din Milano și al Asociației Siriaciștilor din Italia „Syriaca”.

În ambianța monahismului siro-oriental, Avva Avraam de Kashkar deține, cu siguranță, un loc de primă importanță. Comunitatea întemeiată de el pe muntele Izla, cunoscută ca „Marea Mănăstire de pe muntele
Izla“, Rânduielile monahale pe care le-a scris, precum și ucenicii lui, care au întemeiat, la rândul lor, noi mănăstiri în toată Mesopotamia și dincolo de ea, au avut un rol decisiv în dezvoltarea monahismului
siro-oriental. Am putea să facem o comparație între acest părinte din secolul al VI-lea și o altă personalitate monahală mai bine cunoscută nouă, occidentalilor, care, fiind aproape contemporană cu Avraam de
Kashkar, ne amintește în multe feluri de activitatea acestuia: este vorba de Benedict de Nursia (cca. 480-547), care este și el, într-un anume fel, un reformator al monahismului și, mai ales datorită bine cunoscutei sale
Rânduieli monahale, un inspirator al generațiilor care vor urma.

Plecând, așadar, de la figura întemeietorului, Avraam de Kashkar, vom căuta să urmărim etapele dezvoltării interioare a Marii Mănăstiri de pe muntele Izla și influențele acesteia asupra lumii din afară, încercând
deopotrivă să plasăm experiența vieții monahale de aici în contextul mai larg al monahismului și ecleziologiei.