O carte extrem de controversată încă de la apariţie şi ultima scrisă de Nabokov în limba maternă, Darul (1938) este o odă adusă literaturii ruse, evocînd operele lui Puşkin, Gogol, Blok, Nekrasov şi ale multor altora, de-a lungul unei naraţiuni în al cărei miez se ascunde şi o poveste de dragoste: povestea contelui Feodor Godunov-Cerdînţev, un tînăr poet emigrant, care locuieşte la Berlin şi visează să scrie cîndva o carte extraordinară intitulată Darul. Acesta începe prin a publica un volum de poezii şi strînge material pentru o fermecătoare carte ce ar fi urmat să descrie călătoriile tatălui său – un lepidopterist pasionat care dispare misterios în perioada revoluţiei ruse – în Asia Centrală. Îndrăgostindu-se de Zina Mertz, care îl îndeamnă: „Scrie ceva uriaş, să le tai tuturor răsuflarea”, pune în cele din urmă pe hîrtie o biografie a lui Nikolai Cernîşevski, o îndrăzneaţă carte construită circular, închisă cu agrafa unui sonet.

„Prin ambiguităţile, poezia, jocurile de cuvinte şi originalitatea lui structurală, Darul este o hartă pentru restul operei lui Nabokov. Titlul romanului este şi numele unui volum despre un tînăr scriitor emigrant, şi al cărţii pe care acesta vrea s-o scrie, dar şi o metaforă a literaturii ruse, cel mai mare dintre darurile făcute de Rusia lumii.” (Boston Review)

„Darul este, tematic şi stilistic, cea mai fecundă dintre cărţile de tinereţe ale lui Nabokov. Luînd drept temă principală exilul autorului din Rusia, aproape că respinge autocompătimirea şi autoglorificarea ce înconjoară de obicei această experienţă. Descrie, rezumă şi repudiază destul de rece scrisul într-o limbă moartă pentru un public pe moarte. Aşadar, este o carte «literară» la modul extrem de conştient, în care se face cronica, aproape clinică, a morţii unui mare romancier rus.” (The New York Review of Books)

„Era darul lui Nabokov să aducă raiul oriunde se oprea.” (John Updike)