— Fă nevastă, cam multe picioare sunt astă-seară în patul nostru. Număr şi văd că sunt şase.
— Vino-ţi în fire, bărbate, ia dă-te jos şi numără.

— Ai dreptate, nevastă, dar nu ştiu de ce când mă sui în pat găsesc şase picioare în loc de patru.

— Bărbate, tu eşti obrocit. Trebuie să-ţi descânt.

Bărbatul priimi.

Descântecul se făcu în următorul chip: puse în capul bărbatului o căldare mare, femeia cu două verge bate în căldare şi, zgomotul ce face loviturile, scapă din băgarea de seamă a bărbatului, cum învăţa femeia pe ibovnic de a se scula din pat, a trece în cămara de alături, unde-i sunt hainele, şi după ce se va îmbrăca să iasă prin uşa din fund, să dea prin cotitura de lângă casă şi se va afla în uliţă.

După ce isprăvi de descântat, bărbatul se suie în pat lângă femeia sa.

— Bine ai zis tu, nevastă, că eram obrocit. Acum număr şi nu găsesc decât patru picioare.

— Nu-ţi spuneam eu, bărbate?

Petre Ispirescu, Bărbatul obrocit