Harul feminin
- Carte în stoc
- Livrare estimativă în 2 zile
Am avut, de multă vreme, intuiţia existenţei „harului feminin”. Lectura operelor misticelor creştine Vivia Perpetua, Marguerite Porete şi Simone Weil mi-au confirmat această intuiţie. Cuvântul „har” (graţie) semnifică,
pe plan teologic, energia increată a lui Dumnezeu, care permite îndumnezeirea omului (theosis), prin participarea fiinţei umane la aceste energii increate. Un alt sens al cuvântului „har” este evocat de expresia
„o persoană cu har”, adică o persoană care a asimilat darul graţiei. Din nou, femeile au această predispoziţie organică, care se manifestă în domeniul culturii. Studiez astfel trei cazuri exemplare: Romany Marie,
Maitreyi Devi şi Marya Kasterska. Există, în toate civilizaţiile umane, un „har feminin” semnificând predispoziţia de a recepţiona şi asimila informaţia spirituală (a se vedea studiul „Sânii zeiţei Artemis”, care deschide prezenta carte). (Basarab Nicolescu)