Esarfa catre esafod
- Carte în stoc
- Livrare estimativă în 2 zile
Un șoc în viața politică a partidelor de dreapta a fost anunțul făcut de președintele Constantinescu de a nu mai candida la un nou mandat, declarație făcută în emisiunea televizată din 17 iulie.
Deși sondajele îl arătau în ascensiune. Mai erau 4 luni până la alegerile din noiembrie.
A urmărit cutremurat apelul făcut la televiziune de Doina Cornea: „Mie mi-a rămas o singură opțiune, de a-l vota pe Ion Iliescu la alegerile programate pe 10 decembrie, deși am luptat
întotdeauna împotriva lui.” Ochii i s-au umplut de lacrimi. Traian, Adrian și Camelia erau lângă patul lui. A intrat în cameră și Anton, aducând o cană cu ceai pentru bătrânul lui unchi.
— Nu, nu, ce se întâmplă? E învinsă și Doina Cornea? – a murmurat Dumitru.
— Liniștește-te, tată – i-a zis Traian – oamenii vor alege răul mai mic, asta e situația. Tranziția e mai lungă decât ne așteptam. Mâna în care avea cana cu ceai a început să-i tremure:
— Mi-e rău, nu mai pot. Eu cât să mai aștept?… Mă sufoc.
— Binele învinge totdeauna, așa spuneai mereu matale în clipe grele. Viitorul va fi bun când cei tineri se vor implica în politică, românii au supraviețuit în cele mai grele momente ale istoriei. Țara are oameni destoinici, și nu sunt puțini.
— Păi, bunicule, nu uita, suntem mulți noi, cei din neamul Fireștilor. Vom avea un cuvânt de spus.
Pe buzele lui Dumitru a început un surâs, dus până la jumătate, când ochii i-au rămas nemișcați, privind undeva, departe.
A plecat…