Cititorul de astăzi al Proverbelor românilor, adunate şi publicate între 1895 și 1912, de inginerul Iuliu Zanne, trebuie să-și rememoreze faptul că această monumentală lucrare a fost, alături de colecția „Convorbirilor literare” (1867) și de o hartă a graiurilor românești din spațiul carpato-danubian apărută în „Atlasul lingvistic al spațiului daco-românesc”, publicat de germanul Gustav Weigand în 1909, una dintre piesele din dosarul prin care delegația română de la Conferința de Pace de la Versailles (1919-1920) a susținut existența, astfel recunoscută, a unității etnice, culturale și spirituale a românilor din Vechiul Regat, din Basarabia, Bucovina şi din provinciile supuse atunci Austro-Ungariei, unul din principiile „naționalităților” care au stat la baza constituirii României Mari.

O ediție a Proverbelor lui Zanne, mai ales de nivelul acesteia de față, dincolo de un real progres filologic, profesionist recomandat de editori, este şi una din cele mai însemnate mărturii ale prețuirii unei valori autentice, într-o perspectivă de recuperare cu adevărat nobilă.

Ne exprimăm, pe de altă parte, speranța că noua ediție va provoca filologilor și interesul de studiu privind modificările formale și semantico-stilistice suferite de unele frazeologisme, în ultimul timp, în discursul public (vezi, de exemplu, a rămâne cu batista curată, pentru a rămâne basma curată), și, de asemenea, în ceea ce privește recuperarea informațiilor noi asupra originii (locale) a frazeologismelor de tip „copii ale realității”, de interes pentru publicul larg. (Prof. univ. dr. Stelian Dumistrăcel)