Preț: | 32.51 lei |
Cod produs: | 379731 |
Autor(i): | Adrian Agachi |
Editura: | Editura Trinitas |
Anul aparitiei: | 2019 |
Nr. pagini: | 232 pagini |
Tip coperta: | necartonata |
ISBN: | 9789731551777 |
Categorii: | Religie, Ortodoxie, Crestinism, Carti |
Sunt valori care cunosc repetate și rodnice apropieri de repere clasice, înăuntrul a ceea ce, în pagini ale cărții, e notat ca „umanism creștin”. Este anume luat aici în considerare Fotie, patriarhul Constantinopolului, care evaluează îndeaproape și adesea pe un ton dezaprobator conținuturi hagiografice sau epistolare. Autorul așază un accent asupra faptului că, în rânduri pe care Fotie i le transmite țarului bulgar Boris, invocarea unor izvoare ale culturii clasice prevalează față de recursul la referințe patristice. O pondere însemnată a unor semnificații filosofice și literare grecești sau latine e de regăsit și în scrieri ale unei alte personalități amintite aici, Sfântul Asterie al Amasiei. Cu toată acea trăsătură a creațiilor sale, varii teme asupra cărora se oprește îl vădesc, cum părintele Agachi subliniază, a fi un important moralist creștin.
Morala creștină, cutume și atitudini decurgând din ascultarea de principiile ei, după cum și particularități ale dogmei, dau conținut și Epistolei către Diognet, al cărei autor nu e cunoscut. Destinatarul făcea parte din rândurile aristocrației romane și manifesta interes pentru învățăturile Mântuitorului Iisus Hristos. Mărturisește însă că unele aspecte ale acestora nu îi erau încă pe deplin limpezi, încât solicită deslușiri. Asimilarea învățăturilor creștine și interiorizarea unei dispoziții prielnice rugăciunii sunt vizate și de Tradiția Apostolică, operă a Sfântului Ipolit al Romei. De aici, aflăm că mijloace înspre acele scopuri erau, în primele secole creștine, cateheza și lectura. Li se pot adăuga imnele liturgice, al căror fond teologic le era accesibil și celor mai puțin educați, nepresupunând dificultăți de apropriere. Evocate în volum sunt cele ale Sfântului Ambrozie al Milanului.
Iar rugăciunea, unul dintre scopurile tocmai amintite, poate, așa cum arată Sfântul Marcu Ascetul, să constituie, prin cuvintele ce o alcătuiesc, la rândul ei un mijloc, anume unul destinat a servi combaterii ereziilor. Specific, Sfântul Marcu Ascetul are în vedere rugăciunea inimii, în al cărei fond sesizează o netă infirmare a ereziilor vremii de început a creștinismului.
Pe linia recunoașterii întâietății rugăciunii și a trăirii duhovnicești (în raport cu aprofundarea întemeiată rațional a unor probleme dogmatice ori cu atenția acordată frumuseții cuvintelor) se înscrie și Păstorul lui Herma. La fel, Către Autolic, a lui Teofil al Antiohiei, în al cărei cuprins e de aflat o punere în opoziție a două maniere de exprimare: una constând în a căuta cuvinte alese, și alta denotând preocupare pentru sondarea fundamentelor. Adoptarea principială a acesteia din urmă nu e totuși de natură să prezerve, prin ea însăși, valorile credinței creștine. Lipsa de luare-aminte și de asumare a unei răspunderi în această direcție le este imputată creștinilor timpului său de către Salvianus de Marsilia. El îi face atenți la un avertisment rostit de Sfântul Apostol Pavel, în sensul că închipuirea de sine (aroganța) e autoiluzionare.
Doar că, singură, nici ocolirea acestei atitudini nocive nu e suficientă. După cum părintele Agachi subliniază (urmând unor gânduri ale lui Meliton de Sardes), se cere a i se alătura un efort înspre mărturisirea valorii învățăturilor și a trăirilor creștine. E un efort pe care creștinii din vremea Imperiului Roman l-au făcut, expunându-se persecuției, și care se cere continuu înnoit, adaptat fiecărui timp și oricărui spațiu. A trăi în Hristos, a menține vii lăuntric înțelesurile cuvintelor și ale faptelor Sale, e de așteptat dinspre toți creștinii, fie monahi sau mireni. Această învățătură pusă aici în discuție de către autor (a putinței concretizării principiilor evanghelice și în mediul laic) a fost formulată de Sfântul Nicolae Cabasila. E vorba de un gând consonant cu acela exprimat într-un fragment din Didahia: „Sunt două căi – una a vieții și alta a morții – și este mare deosebire între ele.” În completarea acestei sentințe, părintele Agachi notează: „Folosind numeroase citări scripturistice, autorul necunoscut pune la baza căii vieții poruncile evanghelice, utilizând totodată și câteva recomandări vechitestamentare.”
Ideea că, spre dobândirea cunoașterii (de sine și de Dumnezeu), spre eliberare (mântuire), e bine să fie urmate îndemnurile adresate de Hristos este una centrală și în scrisul lui Clement Alexandrinul. În ochii acestuia, Hristos e „Pedagogul”, îndrumătorul către adevărată cunoaștere (implicând nepătimire) al „copiilor” care sunt credincioșii. „Nu este posibil să se mântuiască cineva fără Hristos”, îl citează în acest sens părintele Agachi pe Sfântul Macarie Egipteanul. Fără sprijin ceresc, fără adâncire în Împărăția Cerurilor dinăuntrul său, e cu neputință ca omul să se înalțe, să nimicească slăbiciuni sau rătăciri. Un gând similar, anume acela al congruenței dintre cunoașterea de sine și cunoașterea adevărului, este exprimat de Boethius, în versuri marcate de platonism, pe care autorul le reproduce: „De vrei adevărul cu-adâncă gândire / Și fără s-aluneci pe drumuri greșite, / Spre tine-ți îndreaptă atentă privire, / […] E-n tine-adevărul, există în minte. / Căci cum spune Platon, de e-adevărat, / Orice-nvățătură e-aducere aminte”. Cunoașterea de sine urmărește așadar evitarea căderilor, păstrarea cursului celor din minte și al celor din inimă în albia virtuții.
Sub acest raport, un paralelism inspirat e trasat de Teofan al Niceei între sensibil și spiritual. În același fel în care a mânca și a bea întrețin viața exterioară, furnizându-i continuitate, străbatere prin timp, a interioriza virtuți este esențial pentru desfășurarea vieții spirituale. Iar corelativă însușirii virtuților este detașarea de patimi, eliberarea de mărginiri, scop al strădaniei creștine de atingere a desăvârșirii, de învecinare cu Dumnezeu. Un scop pe care Paladie mărturisește că îl poartă cuvintele din Lavsaicon: parcurgându-le, cititorul are a-și câștiga un sprijin în eforturile ascetice, permanent însoțite de gândul iminenței morții și îndreptate împotriva ispitelor demonice. Acestora din urmă le-ar fi totuși de admis, potrivit lui Nechifor Vlemmides, un rost pozitiv: „[…] există un război continuu dictat împotriva noastră de diavol. Fără acest război, am lâncezi probabil într-o imaginație stearpă și o părere de sine foarte dezvoltată.” Așadar, în trăiri care ar încetini, întrerupe sau chiar suprima urcușul duhovnicesc. Printre atitudinile ce li s-ar putea împotrivi, se numără luarea-aminte și asumarea Crucii. Astfel, Episola lui Barnaba îndeamnă la necontenite silințe vizând evoluția spirituală, la o priveghere de intensificat cu timpul. Nu trebuie îngăduit ca măsura luminii dobândite anterior să scadă, ca umbre aduse de apatie să cadă asupra ei. Ci trebuie păstrată, în profunzimi de intelect și de sensibilitate, Crucea. Ceea ce înseamnă, după Sfântul Ioan Damaschin, că trebuie asumată suferința ce survine ca revers al câștigării capacității de detașare de cele din timp și al interiorizării seninătății relativ la moarte. Și că sunt de primit cu bucurie „învierea” (eliberarea) și „înălțarea” (deplina înduhovnicire), ce îi sunt suferinței roade.
Volumul Medicamente împotriva patimilor. Sfaturi patristice, semnat de Părintele Adrian Agachi, se publică în contextul Anului comemorativ al traducătorilor de cărți bisericești, cu speranța că acesta va deveni un însoțitor bun pentru toți iubitorii de Teologie patristică, pentru toți cei care se întorc, cu bucurie, la „izvoarele vii ale operei Sfinților Părinți”, din dorința de a-și însuși sfaturile patristice, pline de înțelepciune sfântă, devenindu-le în final adevărate reguli de viețuire curată.
Editura TRINITAS
COMENZI:
⋅ Livrare si Plata ⋅Cum se comanda ⋅Contact |
PRODUSE:
⋅ Noutăți ⋅ Promoţii ⋅ Categorii |