Cartea lui Vladimir Beşleagă Destine Transnistrene, cuprinde interviuri cu paisprezece oameni de la ţară, dintre care majoritatea consăteni de ai scriitorului din satul Mălăieşti, de lângă oraşul Tiraspol, demonstrează foarte clar că aserţiunea viaţa bate filmul este foarte adevărată. S-ar mai fi putut numi şi tragica istorie a oamenilor neînsemnaţi, atât de zguduitoare e cartea.

Foarte multe amănunte întâlnite în această carte nu le-am găsit în niciun manual de istorie. Să zicem, cele referitoare la perioada dintre 1941 şi 1944, când administraţia din satul Mălăieşti era românească. Cei mai mulţi dintre oamenii cu care stă de horbă Vladimir Beşleagă au o nostalgie aparte faţă de ACEI ani, pentru că, zice fostul miliţian Ion D. Grigoriev, „atuncea ei deodată ne-au adus cărţi… săpon ne aduceau…sare”.

Destinele oamenilor obişnuiţi se suprapun şi se amestecă cu cataclismele istorice. Povestindu-şi viaţa, aceşti oameni scot din umbră faţa nevăzută a istoriei. Dacă nu aş fi citit cartea lui Vladimir Beşleagă, nu cred că aş fi aflat vreodată că, încă din iarna lui 1940, Uniunea Sovietică dislocase armata în satele transnistrene, ceea ce însemna că ofensiva din 28 iunie a fost pregătită temeinic şi meticulos.

Toţi eroii interviurilor lui Vladimir Beşleagă care-şi amintesc de acei ani susţin că nu e adevărat că Basarabia a fost ocupată fără niciun foc de armă şi că tunarii sovietici au deschis focul asupra celuilalt mal al Nistrului. Cartea lui Vladimir Beşleagă arată că şi oamenii obişnuiţi pot avea nişte destine excepţionale, nu altceva! -- Dumitru Crudu