Cartea fetiței-vampir este al doilea volum al trilogiei fantastice „O istorie secretă a Țării Vampirilor”, o serie ce își propune să salveze mituri și personaje sortite să dispară, dacă nu sunt povestite.

În Țara Vampirilor au început să se arate Semnele, și nu sunt dintre cele bune. Temuta Ciumă bântuie din nou străzile din Cetatea de Scaune, iar vizita enigmaticului cancelar al Conglomeratului Țărilor cu Roșii Palide pică cum nu se poate mai prost.

Pentru că un rău nu vine niciodată singur, Todosia, fiica Anei Bugiana, autoarea cărții interzise care îi dă dureri de cap Președintelui, rămâne și fără casă, și fără mamă. Îl are alături doar pe noul ei prieten, Pricoliciul, și împreună pornesc în căutarea Anei și a propriei povești.

E o trilogie fantastică în care vampirii au rol destul e mic și nu este neapărat pentru copii, este despre tot ce am discutat noi până acum. Despre România, despre politica europeană dacă vrei pentru că există acolo un Conglomerat al Țărilor cu Roșii Palide la care Țara Vampirilor vrea să adere și un Cancelar, despre minorități (știme, zmei, pitici, vampiri) și adaptare (zmeul Tase, de pildă, e șofer de TIR pe Tărâmul Nostru, lucrează pentru Împăratul Roșu care face afaceri ilegale cu Apă Vie, iar autoritățile închid ochii), despre Basmul Nou care e un fel de comunism în care se proclamă egalitatea oamenilor cu făpturile de basm și toate fetele de la țară obțin titlul de Miss Ileana Cosânzeana etc. Înainte să termin și volumul trei, m-am apucat să scriu niște shorts care să continue cumva, în același stil, „Povestiri de pe Calea Moșilor” despre vacanțele din comunism – „Vine vacanța cu trenul din Franța”, cu variantele „la munte, la mare și în orice împrejurare”. (Adina Popescu despre „O istorie secretă a Țării Vampilor”, în interviul acordat lui Andrei Crăciun)

Am regăsit aceeași scriitură fluidă, capabilă să înduioșeze sau să stârnească râsul, și o narațiune complexă, întinsă pe mai multe planuri urmărite alternativ, am cunoscut personaje noi și m-am bucurat să le reîntâlnesc pe câteva din primul volum (Pricoliciul! am avut parte de o minunată incursiune în istoria basmului și am călătorit în tot felul de locuri neobișnuite, ajungând, spre final, chiar pe Tărâmul Celălalt.

Iar cât privește umorul, ironia și comentariile mai mult sau mai puțin subtile la adresa unor aspecte politice și sociale din România contemporană, mi se pare că Adina Popescu s-a întrecut pe sine. Am râs cu poftă la numeroase scene, fie că a fost vorba de urmărirea cu obstacole dintre muma zmeului Tase și Făt-Frumos (absolut savuroasă rescrierea în cheie modernă), de subterfugiile la care apelează personajele nemulțumite de povestea lor sau de ifosele și smiorcăielile Calului Năzdrăvan, care a devenit rapid unul dintre personajele mele preferate.