Pe plan tematic, analiza cotidianului şi a anumitor sunete inaparente este, cred, nota distinctivă a poeziei lui Alessandro Moscè: nu un punct de plecare sau o simplă ocazie, ci principiul său de bază, care se dezvoltă atât la suprafaţă, cât şi în profunzime. Cu alte cuvinte, exactitatea emoţională şi analiza psihologică care susţin pilonii au un vehicol expresiv privilegiat în construirea unei amănunţite partituri făcute din detalii, care face din real o reprezentare cu atât mai clară cu cât este mai mişcată şi mai analitică. Apoi, cu o lucidă inteligenţă a durerii şi cu un pesimism a cărui asprime respinge orice formă de complezenţă, Moscè se opreşte în sumbrele staţii ale pelerinajului nostru existenţial. (Giovanni Turra)