Amintirile din Războiul de Reîntregire ale unui adevărat erou, rănit în luptă, decorat cu Ordinul Mihai Viteazu, ce și-a făcut cu prisosință datoria față de țară și care nu a ezitat să-și verse din belșug sângele pentru patrie. Sunt amintirile notate zi de zi, în amănunt, la cald, pe câmpul de luptă, în linia tranșeelor bătute de artileria și mitralierele dușmane, sau în marșuri îndelungate și istovitoare de-a lungul și de-a latul țării, acolo unde datoria l-a trimis să înfrunte gloanțele, obuzele și baionetele inamice, dar și greutățiile campaniei, cu nenumărate lipsuri, prin arșiță, ploaie, viscol sau îngheț. Alături de soldații alături de care a împărțit fără preget viața grea din tranșeele inundate de noroaie sau înghețate bocnă, alături de care a mers fiecare pas prin pământul țării frământat de opincile soldaților țărani ce vor realiza România Mare, acest jurnal de campanie este o mărturie unică a greutăților războiului, o mărturie directă asupra greutăților insurmontabile pe care soldatul român a trebuit să le învingă în războiul mondial pentru a realiza cu sute de mii de jertfe idealul național.

Relatările lui Mihail Văgăonescu sunt dure, la fel cum a fost războiul pentru români. A luptat continuu timp de unsprezece luni, din august 1916, când trece Carpații în Transilvania pe la Bicaz. Unitatea sa a jalonat cu sudoare și sânge aproape întreg frontul de luptă, fiind trimisă la Hârșova, apoi spre frontul de la Târgu Jiu, ulterior în dureroasa retragere spre Moldova, pentru a zăgăzui cu piepturile luptătorilor săi trecătorile Carpaților Orientali întreaga iarnă și primăvară, pentru ca în vară să se avânte în ofensiva de la Mărăști. Aici, în tranșeele de la Răchitașu Mare, în plin asalt, în luptele corp la corp din șanțurile inamice, un glonte dum-dum îi zdrobește umărul. Se vindecă, deși camarazii îl credeau pierdut, dar rămâne cu invaliditate.