Sunt convinsă că lirica lui Ion Vinea merită recitită în întregime, pentru frumuseţea convulsionată ce creşte din această putere impresionantă a poetului de a cataliza amintirea celor dispăruţi şi de a comuta deficitul de vitalitate existenţială în energie estetică, fie ea şi una întunecată. Pentru că, atunci când se reflectă în „privirea de apă a trecutului” invocat, subteran, dar cu insistenţă, de-a lungul întregii sale creaţii (şi nu numai în Velut somnia), marele învins al vieţii îşi permite luxul lucidităţii amare de a se percepe drept un învingător: „Lângă trofeele veştede/ ale singurătăţii/ sunt azi biruitorul întunecat,/ întunecat”. Şi nu greşeşte prea mult.
S-ar putea ca poezia autentică, aptă a învesti suferinţa cu sensuri deopotrivă pneumatologice şi estetice, să ne rămână chiar singura Victorie la care putem râvni…
Emanuela ILIE