Cred că am descoperit un poet. Unul care lucrează la înălțime. Pare să dețină toate tehnicile la
zi ale scrierii de poezie, de la avangardiști la moderni și la postmoderni. Prin felul în care își tatonează subiectul, mereu același, dragostea, supusă deopotrivă mitizării și demitizării, poezia Tatianei Ernuțeanu poate aduce aminte de aceea a Savianei Stănescu din Sfaturi pentru gospodine și muze, dar asemănările cu aceasta se opresc la capitolul abordare.
Există o sumedenie de formulări tranșante în Carne, visuri și oase triste uitate în Hydra, iar
ele nu se referă neapărat la dragoste. Aceste construcții, mai ales, dau seama despre conștiința de sine pe care a atins-o poezia Tatianei Ernuțeanu:
„Oamenii nu funcționează cu fise/ Poeziile mele nu mint”; „Până la urmă, Dragostea e un bâlci
cu pretenții”; „Sunt fericită/ Văd nimicul. E mare lucru, căci nimicul permite să vezi departe”; „Am
avut o zi grea, era cât pe ce să dau rateu/ Și să trag un loz câștigător pe scena poetică modernă” și, enunțul cel mai orgolios, „Mă declar împotriva romantismului (e lipicios ca sucul de portocale)”, care exprimă implicit o artă poetică.
Carne, visuri și oase triste uitate în Hydra este o carte pentru cei care cred în poezie.
(Ioan Es. Pop)