V-ați gândit vreodată de cât timp avem nevoie ca să ne îndrăgostim? O secundă? Cinci minute? Două ore? O zi? O săptămână? Toate răspunsurile sunt corecte.

Xenia învață pentru Medicină, încearcă din răsputeri să le facă pe plac părinților exigenți și, când presiunea e prea mare, se refugiază în literatură. De curând, a descoperit romanul De veghe în lanul de secară al lui J.D. Salinger și, odată cu asta, pe un forum al cititorilor, a cunoscut un tânăr de vârsta ei.

Nu s-au văzut față în față, abia dacă știe cum îl cheamă și la ce liceu învață, dar își scriu săptămânal, iar sentimentele lor capătă, în ciuda piedicilor sau poate tocmai de aceea, forța unei pasiuni dintre cele care-ți schimbă viața.

Dar, atunci când Xenia trece peste rugămintea lui și încearcă să-l întâlnească, află că nimic nu e ceea ce pare a fi. Cine este cu adevărat sufletul ei pereche? Unde este? Ce ascunde? Răspunsul vine sub forma unui caiet de însemnări și spune povestea unei crime.

„Romanele sunt adesea un răspuns. Un răspuns indignat, consternat, emoțional, care de cele mai multe ori nu rezolvă nimic, ci lansează și mai multe întrebări la care nu-i deloc ușor să răspunzi, dar asupra cărora merită să te oprești ca să reflectezi. Adeseori sunt întrebată ce vreau să insuflu prin romanele mele. Încep prin a corecta verbul. «A insufla» este un cuvânt oribil. Eu nu vreau să insuflu și să mi se insufle nimic. Eu vreau doar să «molipsesc», să «invit», să «seduc». Toate acestea prin singurele lucruri pe care le am: poveștile, cuvintele. Să «emoționez». Iată verbul care mă interesează cel mai mult. Asta vreau: să-i emoționez pe tinerii cititori în aceeași măsură în care m-au emoționat și pe mine lecturile din adolescență. Iar dacă, pe lângă asta, reușesc să stârnesc fie și cinci minute de reflecție, atunci fericirea mea este deplină.“ — CARE SANTOS