Lucrarea lui Melchisedec Ştefănescu reprezintă atât o istorie a relaţiilor dintre Ortodoxie şi reformatori, cât şi a pătrunderii confesiunilor protestante în Transilvania – autorul folosind numeroase mărturii ale cronicarilor vremii. Totodată, în paginile sale găsim o expunere a relaţiilor dintre iezuiţi, reformatori şi Patriarhia Ecumenică, a modului în care acestea s-au repercutat asupra Ortodoxiei româneşti. Prigoana suferită de Sfântul Ierarh Ilie Iorest şi argumente inedite despre dreapta-credinţă a Patriarhului mucenic Chiril Lucaris reprezintă alte subiecte de interes abordate în paginile acestei cărţi.

„Precum iezuiţii, protejaţi politic de statele catolico-romane (chiar şi de acele, care i-au alungat din statele lor ca răzvrătitori contra legilor şi a ordinii publice), aşa şi misionarii protestanţi, germani, englezi, americani s-au năpustit asupra Răsăritului ortodox spre a propaga la creştinii de acolo doctrinele lor. Neputând izbuti cu vorba spre convertirea oamenilor în vârstă şi avuţi, au întemeiat acolo şcoli profesionale şi de cultură ... tinzând a propaga doctrine abătute de la Ortodoxie în noile generaţii.
Dar şi cu aceste manevre, ei nu atât îşi ating scopul în a perverti de la Ortodoxie, pe cât a susţine, a răspândi şi a pregăti influenţa politică a statelor respective, care îşi dispută politic preponderenţa politică şi dominaţia viitoare asupra Răsăritului ortodox, ce abia subzistă sub nefasta dominaţie turcească.”

Melchisedec Ştefănescu, Episcopul Romanului