Lucrarea de față are, așadar, ca obiect de studiu și de cercetare un element important, indispensabil, al raporturilor juridice de muncă/de serviciu: timpul de muncă și timpul de odihnă.

Raporturile amintite sunt de neconceput în afara celor două componente de timp. Orice muncă subordonată nu poate fi prestată continuu, fără pauze, repausuri și alt timp liber. Ar fi imposibil.

Totodată, fără un program de lucru nu poate exista niciun raport de muncă, indiferent de natura lui.

Pentru protecția sănătății și securității angajaților, timpul de muncă trebuie limitat. De aceea, legiuitorul nostru, la fel ca acela internațional și european, stabilește o durată normală a timpului de muncă (de 8 ore pe zi și 40 de ore pe săptămână). Doar excepțional poate fi depășită durata de 40 de ore, la 48 de ore pe săptămână.

Însă munca suplimentară este posibilă numai în anumite condiții și cu restricții, iar ca regulă, cu acordul angajaților.

Din aceleași rațiuni ale protecției persoanei acestora, programul zilnic de 8 ore trebuie fracționat de o pauză pentru masă, iar zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale sunt zile libere.

Pentru a răspunde interesului angajatorilor, au fost prezentate și explicate aspecte specifice întâlnite în practica lor cu privire la repartizarea inegală a timpului de muncă, programele individualizate, durata redusă a timpului de muncă, la evidența orelor lucrate, inclusiv a celor suplimentare etc. Am răspuns, în același timp, la întrebările sau problemele puse ori ridicate în cadrul diverselor întâlniri cu reprezentați ai angajatorilor și alți specialiști cu ocazia conferințelor sau cursurilor etc. organizate de Uniunea Națională a Experților în Legislația muncii, de Revista română de dreptul muncii, de Universitatea Ecologică din București și alte entități.

Partea a doua a lucrării este consacrată timpului de odihnă.

Ne-am ocupat de evidențierea și prezentarea reglementărilor în materie și am avut în vedere, tratându-le distinct: pauzele, repausurile, sărbătorile legale, concediul de odihnă alte concedii și zile libere, inclusiv concediile pentru incapacitate temporară de muncă, de maternitate, de risc maternal, de acomodare etc.

Privind repausul săptămânal, am explicat, în interesul celor interesați, în ce condiții poate fi prestată munca în zilele de sâmbătă și duminică, care este cuantumul sporului, dacă se lucrează 6 zile pe săptămână sau mai mult până la maximul legal de 14 zile.

Referitor la concediul de odihnă am avut în vedere obligațiile angajatorilor legate de programarea colectivă și individuală, efectuarea acestuia, cuantumul și plata indemnizației, rechemarea din concediu. Am precizat totodată, de exemplu, că perioadele de incapacitate temporară de muncă sau de concediu de maternitate se asimilează cu munca prestată.

Ca urmare, de aceste perioade se va ține seama la acordarea concediului în discuție. Nu se va ține seama însă de concediul pentru creșterea copilului în vârstă de 2, respectiv 3 ani.

Deși nu reprezintă, pur și simplu, timp de odihnă, ne-am ocupat și de alte concedii, de exemplu cele pentru formarea profesională cu plată sau fără plată, pentru rezolvarea unor situații personale, cele cuvenite unor categorii distincte de personal (cadre didactice, funcționari publici cu statut special, magistrați etc.), de incapacitate temporară de muncă etc.

Ultima parte a lucrării (a III-a) este destinată particularităților privind timpul de muncă și de odihnă al unor categorii de personal (conducători auto, personalul aeronautic civil, lucrătorii mobili care prestează servicii de interoperabilitate în sectorul feroviar, asistenți maternali profesioniști).

Cunoscând importanța jurisprudenței în aplicarea legislației la cazuri concrete, am selectat peste 70 de hotărâri judecătorești pe problematica temei analizate, pe care le-am atașat capitolelor corespunzătoare ale lucrării noastre.

Credem că astfel răspundem interesului practicienilor – consilieri juridici, avocați, magistrați, specialiști în resurse umane, manageri –, dar și celor preocupați de studiul normelor juridice, doctrinei și jurisprudenței în materie – studenți, masteranzi, doctoranzi, teoreticieni ai dreptului etc.

Totodată, răspundem necesităților practice și teoretice ale celor interesați de problematica temei ce formează obiectul prezentei lucrări.

Structurat în trei părți care, la rândul lor sunt împărțite în capitole țintite, volumul de față este o dezbatere amănunțită a timpului de lucru și a timpului de odihnă. Prima parte este dedicată timpului de lucru, cea de-a doua are ca temă timpul de odihnă, iar partea a treia abordează particularitățile privind timpul de muncă și de odihnă al anumitor categorii de personal cu un statut special, precum conducătorii auto, personalul aeronautic sau cel din învățământ. Prezentând în detaliu aceste subiecte, lucrarea vine în sprijinul consilierilor juridici, avocaților, magistraților, specialiștilor în resurse umane, managerilor, dar și celor preocupați de jurisprudența în materie, oferind toate informațiile de care este nevoie pentru aplicarea legilor în vigoare sau pentru realizarea unor lucrări de specialitate.

Daniela Nae