După un volum dialogic ( Cu alte cuvinte – 2018), în care Andrei Gazsi conversa de la egal la egal cu umbrele unor mari reprezentanți ai poeziei române și universale, a urmat un al doilea ( Câte o scrisoare poștală pe lună , Școala ardeleană – 2019), care cuprinde scrisorile adresate de un pușcăriaș mamei sale, în fapt, un soi de cuprinzătoare metaforă a libertății, poetul nostru revine propunând un soi de cântec al devenirii personale prin intermediul unui concept, Liziera fiind în același timp interval și limit ă.