La Sorin Titel legătura dintre mamă și fiu, astfel cum el a înfățișat-o în romanul său ultim, prezintă contingențe cu sacrul. Avertizează despre aceasta chiar alegerea titlului, reproducând din Evanghelia după Ioan acele vorbe ale lui Iisus crucificat, adresate Măriei.
Mai sunt și alte elemente în roman ce reprezintă trimiteri în orizontul sacrului, cum ar fi numele biblice ale unor personaje (Petre, Pavel, Simion, Marcu ș.a.) sau chiar acele frecvente referiri ce se fac la repertoriul artistic al sacralității, precum atunci când prozatorul vorbește despre asemănarea mamei cu madonele „senine și liniștite” ale lui Botticelli sau Perugino. Și mai elocventă, în sensul arătat, este sugerarea unor corespondențe între anumite scene, situații, momente din roman și episoade narate în Scripturi. Comentând cartea, Eugen Simion a vorbit astfel despre „parabola fraților dușmani" și „mitul cainian" pe care Ie evocă ura ce i-o poartă copilului Marcu frații mai mari ai acestuia, trei la număr. Un personaj colectiv raportabil, într-adevăr, la figura mitică a lui Cain. Un Cain multiplicat.
Luminile mitice, proiectate asupra unor zone întinse din roman, referirile biblice cu aura lor simbolică fac să se vadă fundamentele creștine care susțin ideația acestei cărți. Iubirea, mila, bunătatea („nu e ca, bunătatea, un fel de osie a lumii?" întreabă un personaj) sunt simțăminte, sunt trăiri omenești, cel mai sus situate în scara de valori morale a romanului și ele aparțin, de bună scamă, etosului creștin. La începutul deceniului opt, când apărea Femeie, Iată Fiul Tău, nu s-a putut vorbi decât prea puțin - și foarte pe ocolite - despre această dimensiune a cărții lui Sorin Titel, deloc neimportantă.

Gabriel DIMISIANU