Anul 2019 a confirmat tendințele globale, regionale și naționale anunțate încă din trecutul apropiat. Globalizarea a cunoscut evoluții când promițătoare, când reculuri majore. Marile puteri s-au arătat tot mai interesate de propriile lor probleme, de situații economico-politice, de concurența în accentuare pe piețele lumii. Se detașează o anumită stagnare în UE, locul Brexitului și al unor confruntări atât franco-germane, cât și între CE și grupul Vișegrad. În plus, se observă o ascensiune a penetrației economice chineze în Europa Centrală și de Est. De altfel, tot în Est, conflictul ruso-ucrainean pare să fie provocat o adevărată „falie geopolitică” în regiune.

1. Rusă a plusat însă în Orientul Apropiat și Mijlociu, unde a pus bazele unei alianțe cu Turcia și Iran, sprijinită discret de China. Regiunea a redevenit o scenă de înfruntare între grupări susținute de SUA și noua alianță amintită, cu o creștere de putere a Iranului și o situație peri-culoasă pentru Israel.

Pe plan mai larg, au continuat disputele politice și comerciale SUA - China. Ultima este deja un competitor recunoscut de Washington la hegemonia mondială, cu toate că Beijingul evită încă o confruntare directă. Strategic, SUA încearcă să obțină un acord nuclear în trei SUA, F. Rusă, China, care ar limita programul nuclear chinez. În același timp, Washingtonul caută să coalizeze India, Japonia și Australia contra „ame-nințării chineze”.

Africa și America Latină au fost și ele scene ale competiției comer-cial-politice SUA, China, UE. Africa rămâne marcată de conflicte etno-religioase și de islamism. America Latină, după un regres al regimurilor de stânga naționaliste, se îndreaptă spre noi crize politico-economice provo-cate și de austeritățile FMI.

Altfel, competiția tehnologică rămâne materializată în demersurile specifice ale SUA, Chinei și UE și în confruntările pentru instrumentele G5. Ele sunt vitale pentru economia prezentului și viitorului.