Materiale inteligente. Indrumar de laborator
- Carte în stoc
- Livrare estimativă în 2 zile
Lucrarea “Materiale inteligente” se referă la o categorie de materiale care prezintă o comportare complet neconvenţională, o complexitate a mecanismelor de funcţionare şi care, datorită proprietatilor lor specifice, fac ca ele să poată fi folosite în aplicații dintre cele mai diverse. Aceste materiale au capacitatea de a reacţiona la modificările mediului fie prin schimbări de formă, rigiditate, poziţie, frecvenţa vibraţiilor interne, frecare internă sau vâscozitate (actuatori), fie prin emiterea unui semnal (senzor). Prezenta lucrare este un îndrumar de laborator care se adresează studenţilor de la facultăţile tehnice care au prevăzute în planul de învăţământ discipline pe tematica prezentului îndrumar. Îndrumarul conţine suportul teoretic pentru şase lucrări de laborator, care se referă la următoarele categorii de materiale inteligente: piezocompozite, electroreologice şi aliaje cu memorie a formei. În cadrul lucrărilor sunt prezentate proprietăţi specifice materialului încercat, diferenţe în raport cu materialele clasice, metode de încercare, fenomene care apar în timpul determinărilor şi modalităţi de interpretare a rezultatelor. Studiul comportării unor materiale se face prin simularea numerică pe baza unor modele mecanice, utilizând mediul de programare Matlab/Simulink, iar pentru optimizarea dimensionării unor elemente, se foloseşte o interfaţă grafică în mediul de programare Visual Basic.