Eşafodul, unul dintre romanele cele mai apreciate ale lui Cinghiz Aitmatov, urmăreşte două destine întru cîtva asemănătoare: cel al lupoaicei Akbara, izgonită de invazia oamenilor din locurile unde vînează, şi cel al tînărului Avdeu Kallistratov, prigonit de semeni pentru convingerile sale religioase. Dat afară de la seminar din cauza noţiunii lui despre Dumnezeu pe care ceilalţi o consideră o erezie, Avdeu nu-şi pierde o clipă credinţa în puterea religiei de a-i face pe oameni mai buni şi încearcă neîncetat să-i reformeze pe cei din jur. Dar, de cîte ori vrea să-i aducă pe alţii pe calea cea dreaptă, fie că e vorba de o bandă de contrabandişti sau de o şleahtă de beţivi, sfîrşeşte bătut şi lumea ajunge să-l socotească un fel de „nebun întru Hristos”. Alături de paginile în care sînt descrise peisajele de o frumuseţe fără egal din Kîrgîzstan, ce trădează ataşamentul profund al scriitorului faţă de natura sălbatică şi de pămîntul natal, magistrală este viziunea halucinantă a polemicii dintre Hristos şi Pilat din Pont pe marginea primatului vieţii spirituale sau a dorinţei de putere, ce aminteşte de Maestrul şi Margareta lui Bulgakov.