Eu, din partea mea, vă declar că m-aș simți adânc rușinat dacă, având nu o atitudine de dușmănie, dar una de indiferență față de națiunea italiană, aș mai pune piciorul în Italia, - și eu țin să pun piciorul în Italia, să mă regăsesc acolo, așa cum m-am regăsit totdeauna, ca în mijlocul poporului mieu. Și, prin urmare, voi continua, până la sfârșitul acestor greutăți, să întrebuințeze orice prilej ca să arăt adânca mea admirație pentru poporul italian și legătura aceasta de inimă pe care nimic n-o poate întrerupe. Știu foarte bine că, atunci când împrejurările vor fi mai puțin grele pentru poporul italian, vor veni aceia cari felicită, dar atunci vă asigur că nu voi fi văzut acolo, pentru că eu țin să rămân la rostul pe care-l îndeplinesc aici.

[...] avem legătura aceasta de limbă. Avem chiar oarecare legături mai întinse de limbă aproape cu toate părțile poporului italian, care în masele populare nu vorbește pretutindeni același dialect. Există limba lui Dante, dialectul toscan, care, în bocca romana, a ajuns să fie limba italiană, dar dialectul trăiește și așa de puternic, încât ultimele cuvinte spuse de întemeietorul Italiei unitare, Victor Emanuel, au fost în dialectul piemontes, - fieul, şi nu figliuolo. Pentru mine este o mare plăcere să mă găsesc, în Veneția, pe vaporetto şi să ascult conversațiile acestea în cel mai dulce dialect din lume, cu drăgălășeniile infinite ale diminutivelor și ale jumătăţilor de sunete musicale, care se găsesc în limba atât de iubiților miei venețieni. Limba aceasta a noastră, românească, e foarte puțin deosebită în dialecte, afară de cel macedonean și de cel istrian pe care Italia îl păstrează cu atâta dragoste.
N. Iorga