Ca atâtea domenii ale spiritului, istoria este în fapt inventată de greci, ea este o creație a ionienilor care se naște în acel extraordinar secol al VI-lea î.Hr., când pe coasta apuseană a Asiei Mici, cum se exprimă Husserl, „izbucnește o nouă viziune asupra lumii“, și anume spiritul filosofic prin care grecii au încercat să subordoneze totalitatea fenomenelor în baza unui principiu rațional. Antropomorfismul homeric însemnase el însuși o revoluție față de teocratismul oriental. Mișcarea spirituală ioniană, prin mentalitatea pe care a determinat-o, constituie „actul de naștere al Europei spirituale“. În contextul acestei mișcări apare istoriografia, adică știința prin care se încearcă explicarea succesiunii faptelor. După câte știm, Hecateu din Milet este primul autor care enunță necesitatea spiritului critic pentru reconstituirea istorică: „voi scrie aici ceea ce mi se pare mie a fi adevărul.

Vita Agricolae are un caracter dublu, de biografie și de micromonografie istorică și geografică a Britanniei, și, din acest motiv, filologii care au încercat să o încadreze unui gen precis au întâmpinat mari dificultăți. Rețin atenția condamnarea domniei lui Domițian în termeni care au rămas un model peste veacuri, discursul lui Calgacus, conducătorul caledonienilor, care constituie cea mai violentă condamnare a expansionismului roman din întreaga literatură latină, și finalul scrierii, unde supraviețuirea lui Agricola este dezvoltată în ample perioade oratorice.