Reconstrucţia filosofiei româneşti îşi propune să pună în evidenţă o serie întreagă de filosofi români necunoscuți, uitaţi sau marginalizați de „teoreticienii oficiali” ai regimului comunist. Dintre cei necunoscuţi amintim pe episcopul Argeşului Grigore Râmniceanu, traducător şi creator de terminologie logică românească, urmat de o altă faţă bisericească Eufrosin Poteca, profesor de filosofie la Şcoala lui Gh. Lazăr. De asemenea, îi prezentăm şi pe juristul Al. Aman, fondatorul logicii juridice de la noi şi pe ilustru filosof Ion Zalomit.
În categoria celor uitaţi îi scoatem la lumină pe Ştefan Velovan teoreticianul „mecanicii psihologice”, pe filosoful creştin Marin Ştefănescu cel care a propus „rugăciunea” ca metodă de cunoaştere în filosofie, dar şi alţi doi filosofi de marcă din filosofia interbelică, Mircea Djuvara şi Mircea Florian.
În categoria celor marginalizaţi îi avem în prim-plan pe Ion Petrovici, Alexandru Mironescu, Sandu Tudor şi pe toţi aceia care au fost etichetaţi drept filosofi de „orientare idealistă”, „reacţionari” sau ”legionari” pentru că promovau o altă filosofie şi nu au făcut compromisuri cu puterea comunistă. În categoria „trădătorilor” au intrat şi acei filosofi care au publicat lucrări în limbi străine (Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugeniu Sperantia). Nici filosofii aflaţi în exil nu au scăpat de furia proletară. Mircea Eliade, Emil Cioran şi Vintilă Horia au fost discreditaţi, fiind numiţi legionari.
Timp de aproape 45 de ani, cât a durat regimul comunist în România, nu putem spune că am avut o filosofie autentică, aşa cum a fost cea din perioada interbelică. Filosofia care a fost promovată în acest timp a fost marxim-leninismul, adică, materialismul dialectic şi istoric şi socialismul ştiinţific. Filosofii români care au creat teorii filosofice (Nae Ionescu, P. P. Negulescu, I. Petrovici, M. Ştefănescu), sau sisteme filosofice (C. Rădulescu-Motru, Lucian Blaga, Mircea Florian, C. Noica) au fost epuraţi din cultura românească. În locul lor au venit o serie întreagă de „politruci” în frunte cu Lucreţiu Pătrăşcanu, Leonte Răutu, Tudor Bugnariu, C. I. Gulian, Pavel Apostol ş. a, care ne-a impus o filosofie străină de sufletul poporului român.
Lipsind cu totul libertatea de gândire, filosoful român nu a putut să-şi exercite în mod liber, fără restricţii, funcţia sa de gânditor, adică, menirea ce i-a fost dată de natură.