— Da, aş fi vrut, dar n-ar fi fost posibil. Eu sunt măritată. El era însurat... Acum e prea târziu. Vă las scrisorile. Jurnalul. Marie Bashkirtseff dorea şi ea să lase jurnalul unui scriitor. Se agăţa de jurnalul acela, care era unica ei şansă de a supravieţui. Şi îi scrie lui Maupassant: „Oamenii pe deplin fericiţi, puternici şi sănătoşi sunt oare pregătiţi cum trebuie ca să înţeleagă să pătrundă, să exprime viaţa, viaţa noastră atât de chinuită şi atât de scurtă? Oare cei exuberanţi sunt făcuţi ca să descopere toate mizeriile, toate suferinţele care ne înconjoară, să bage de seamă că moartea loveşte neîncetat, în fiecare zi, pretutindeni, cruntă, oarbă, fatală?” Nu se ştie dacă l-a cunoscut pe Maupassant, dacă i-a lăsat jurnalul. Dar datorită jurnalului a reuşit să supravieţuiască. Eu vreau să salvez scrisorile. Aici e iubirea noastră, viaţa noastră. Pe urmă, fiecare a văzut sau a crezut altfel. Pentru el important era să se ocupe de lucrările lui de psihiatrie, să scrie...

Cella Serghi, Aceasta dulce povară, tinerețea