Romanul descrie viața unei familii dintr-un orășel de provincie care se confruntă cu moartea unuia dintre cei doi copil. Încercările familiei de a se adapta la noua situație coincid cu transformarea societății românești, cea mai mare parte a acțiunii fiind plasată în perioada postcomunistă. Ioana Negrilă, eroina romanului, este o fetiță prinsă între întîmplările copilăriei, neputința de a-și ajuta fratele și nevoia de a trece peste moartea lui. Împreună cu Tudor, un vecin de vîrsta ei, încearcă să afle ce s-a întîmplat cu fratele ei, mort la un centru de îngrijire a unor persoane cu dizabilități, dar nu reușește să găsească nici o pistă verosimilă. Lumea cartierului, familia extinsă, deteriorarea relației dintre părinți aduc resemnarea în fața morții abia în perioada adultă.

„Povestea Ioanei Negrilă, protagonista acestui roman, este marcată de două evenimente traumatizante. În copilărie, boala fratelui ei mai mic o privează de atenţia părinţilor, făcînd-o să se simtă neglijată. După moartea lui Florinel, în perioada adolescenţei, atunci cînd lucrurile par să reintre în normal, părinţii se despart. Urmarea este că, ajunsă la maturitate, Ioana trăieşte singură, convinsă că orice încercare de a-şi întemeia o familie este sortită eşecului. Cititorului nu-i va scăpa, fireşte, faptul că datele biografice ale personajului coincid cu cele ale autoarei. Naraţiunea la persoana întîi îi va sugera, în plus, că schimbarea de nume e menită să prezinte ca ficţiune o experienţă de viaţă strict autentică. Ar fi însă o greşeală să reducem romanul la faptele de la care a pornit. În primul rînd, ca povestitoare, Ioana nu se confundă cu personajul omonim, ea istorisind cu vervă anecdote despre nenumărate alte personaje. În al doilea rînd, există, de fapt, nu una, ci trei «Ioane» cu voci distincte: fetiţa naivă, adolescenta orgolioasă şi femeia matură, care îşi rememorează viaţa. Principala calitate a romanului, remarcabilă pentru un debut, constă în această extraordinară mobilitate a punctului de vedere. Caracterul autobiografic rămîne important, dar se cere înţeles ca o construcţie-de-sine în care, paradoxal, personajul preia iniţiativa.” (Ovidiu Verdeş)