Iată-ne ajunși împreună la cea de-a cincea carte a mea. Cu fiecare în parte, am vrut să te încurajez să-ți privești altfel viața și relațiile. Să te susțin în procesul de autocunoaștere și să-ți aduc mai aproape informațiile științifice pe care psihologii și cercetătorii din științele sociale le-au descoperit. Am început cu Copilul invizibil , apoi ne-am asumat Revolutia iubirii, am învățat să practicăm starea de prezență conștientă odată cu Mindfulness urban, după care am îndrăznit să spunem că #LoveIsFun.

Totuși, să știi că Suflete de sticlă e altfel decât celelalte. De această dată, psihologia științifică și narațiunea se iau de mână, pentru a descoperi o parte din sensul vieții. Am pornit la drum cu intenția să dezvălui lumii povestea a doi oameni: simțirile, gândurile, atitudinile, dialogurile, comportamentele, obiceiurile și destinul lor. Un „el“ și o „ea“, la fel ca noi toți – cu îndoieli și frici, cu amintiri dureroase și regrete care nu mai mor odată, cu pete pe suflet și măști care ascund traume. Apoi am realizat că, în narațiunea acestei cărți, am cuprins nenumărate povești auzite în cabinet, am dat voce durerii sfâșietoare și am aprins flacăra curajului și a asumării.

Vei găsi în paginile cărții, o sumă de învățăminte. Pe multe dintre ele, Silvia și Baltazar (doi oameni care ar putea purta și numele tău sau al jumătății tale) le-au înțeles pe calea cea grea, după ce s-au dat cu capul de zidurile pe care le-a ridicat mintea în calea lor. O altă parte reprezintă concluzii ale cercetărilor făcute în ultima jumătate de secol, de oamenii de știință din zona psihologiei relaționale și a psihogenealogiei. Iar pe câteva dintre aceste învățăminte, mi-am dorit eu însumi să le pătrund mai în profunzime și, de aceea, le-am adus aici.

Așadar, dă pagina și vino cu mine, ca să cunoști iubirea așa cum poate că n-ai îndrăznit să o faci până acum… să descoperi ce se află dincolo de comportamentele umane inexplicabile și să simți puterea infinită a relațiilor interpersonale, care au la fiecare capăt câte un suflet de sticlă. —Gaspar Gyorgy, autor de cărți bestseller

„În seara aceea, Baltazar și Silvia se despărțiră cu niște sentimente amestecate, vrând parcă să mai stea împreună. Și totuși, nu se făcea. Erau doi străini, fiecare cu treaba lui. Ce stranie percepție, să simți că celălalt ar vrea să te oprească acolo. Dar de ce să vrea? Ce, n‑are altă treabă? N‑are viața lui? De ce s‑o încurce pe‑a ta? Pentru o clipă – ochi în ochi – timpul se fracturase, ca o oglindă crăpată pe diagonală. Iar în fractura aceea, amândoi întrezăriseră dragostea.

În știința relațiilor interpersonale, există ceea specialiștii numesc «teoria traumei». Psihologii sunt convinși că trauma nu este experiența negativă în sine. Trauma reprezintă efectul pe care trădarea, respingerea, abandonul, violența, umilința și alte experiențe similare îl au asupra corpului nostru psihic și emoțional. Așa cum o căzătură poate avea ca efect crăparea pielii și mai apoi cicatrizarea rănii, la fel se întâmplă și cu accidentele psihologice. Doar că acestea nu vor afecta corpul biologic – sau, cel puțin, nu de la început – formând însă pojghițe sufletești. Mecanismul de apărare este același. Rana se va acoperi cu o scoarță groasă, cu funcție de protecție. Însă coaja va bloca și capacitatea de a mai simți ceva. Așa arată calea traumei.“ — extras din interior